Procesul de corectare a lucrărilor de la Bacalaureat continuă în condiţii normale, iar luni se vor afişa rezultatele, la nivel naţional




Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că procesul de corectare a lucrărilor realizate de absolvenţii de clasa a XII-a, din cadrul Bacalaureatului 2013, sesiunea iunie - iulie, se desfăşoară în condiţii normale, conform graficului anunţat, cu corectorii din centrele de evaluare stabilite la nivelul comisiilor judeţene/al municipiului Bucureşti.

Absolvenţii vor putea să afle rezultatele, în cursul zilei de luni, 8 iulie, conform Calendarului privind examenele naţionale de Bacalaureat 2013, aprobat de MEN.

BIROUL DE PRESĂ