Rezultatele elevilor romani la Olimpiada Internationala de Fizica


10.08.2003

Comunicat de presa - 10 august 2003

COMUNICAT DE PRESĂ

Lotul olimpic al României a participat, în perioada 2-10 august 2003, la a XXXIV-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Fizică, desfăşurată în Taipei (Taiwan), unde a obţinut rezultate excelente: o medalie de aur, trei de argint şi o menţiune.
Astfel, Pufu Silviu Ştefan (clasa a XII-a / Colegiul Naţional "I.I. Brătianu" din Piteşti) şi-a îmbunătăţit performanţele din anii trecuţi (medalie de bronz - 2001 şi medalie de argint - 2002), câştigând în acest an medalia de aur. Cauţun Marius şi Hening Alexandru (ambii în clasa a XII-a la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti) şi Constantin Andrei (clasa a X-a / Colegiul Naţional "I.I. Brătianu" din Piteşti), au intrat în posesia medaliilor de argint. Palmaresul delegaţiei României a fost completat de menţiunea obţinută de Miron Călin, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Bucureşti.
La ediţia din acest an au participat peste 300 de concurenţi din 54 de ţări, în clasamentul pe naţiuni România ocupând locul 3, după Statele Unite ale Americii şi Taiwan, clasare care, practic, îi conferă României locul 1 în Europa. Olimpicii români vor reveni în ţară marţi, 12 august, ora 14.30, şi vor fi întâmpinaţi la Aeroportul Internaţional Otopeni de Secretarul de Stat pentru Învăţământ Preuniversitar, doamna Irinel Chiran.

BIROUL DE PRESĂ