Despre instituție / Despre noi / Minister
Ministerul Educaţiei Naţionale
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucureşti
Tel. Centrală: 4056200;4056300
Relaţii cu publicul
|
Detalii in legatura cu programul de formare profesionala al UE - Leonardo da Vinci
01.08.2003
Comunicat de presa - 1 august 2003
COMUNICAT DE PRESĂ
Programul "Leonardo da Vinci"
este un program de formare profesională al Uniunii Europene (Decizia nr.
382 /1999 a Consiliului UE), coordonat şi monitorizat de Comisia Europeană.
La acest program participă 31 ţări europene, printre care şi România. Toate
componentele sistemului de realizare a Programului "Leonardo da Vinci"
(scop, obiective, selecţia proiectelor, grupuri ţintă, instituţii şi structuri
responsabile /aferente, cofinanţare, reguli financiare ş.a.) sunt stabilite
punctual prin reglementări ale Comisiei Europene.
În România, răspunderea
implementării Programului "Leonardo da Vinci" a fost atribuită Ministerului
Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi, după caz, pe probleme specifice,
unor structuri aferente.
Selecţia propunerilor de
proiecte de mobilităţi în cadrul Programului "Leonardo da Vinci" include,
conform reglementărilor Comisiei Europene, mai multe etape: stabilirea
eligibilităţii, evaluarea de conţinut, analiza listelor cu propuneri de
proiecte, decizia privind proiectele reţinute, respectiv respinse. Evaluarea
fiecărei propuneri de proiect revine experţilor independenţi din Comisia
de evaluare, care efectuează evaluarea şi acordă calificativele în funcţie
de care se întocmesc listele cu proiecte pentru decizia finală. Fiecare
propunere de proiect se evaluează separat de către cel puţin doi experţi
independenţi. Aceştia efectuează evaluarea pe formularul tip şi în conformitate
cu regulile stabilite de Comisia Europeană.
Listele preliminare cu proiecte
astfel rezultate sunt analizate de către o structură diferită – Comitetul
Naţional "Leonardo da Vinci", care propune aceste liste, spre aprobare,
ministrului educaţiei. Finanţarea proiectelor de mobilităţi se stabileşte
în funcţie de cuantumul subvenţiei globale anuale alocată de Comisia Europeană
fiecărui stat participant.
Subvenţia financiară care
se acordă unui proiect se distribuie pe următoarele costuri eligibile:
alocaţia financiară a stagiarului (transport internaţional, cazare, masă,
asigurări, taxe viză), pregătire lingvistică, pedagogică şi culturală,
monitorizare. Orice cheltuială având altă destinaţie este considerată ineligibilă
şi instituţia promotor are obligaţia să restituie finanţatorului suma în
cauză.
Într-un asemenea mecanism
financiar este evident că, utilizarea subvenţiei financiare de către instituţia
promotor pentru alte scopuri decât cele stabilite prin proiectul aprobat,
este exclusă.
Validarea deconturilor financiare
ale proiectelor de mobilităţi realizate revine succesiv: Centrului Naţional
"Leonardo da Vinci", organelor de control financiar (MECT, Curtea de Conturi,
societăţi independente de audit financiar şi, după caz, auditorilor Comisiei
Europene). Periodic, Comisiei Europene îi sunt prezentate rapoarte financiare
privind proiectele de mobilităţi.
În anii 2000 şi 2001 selecţia
proiectelor de mobilităţi în vederea finanţării s-a bazat pe prevederile
Deciziei Consiliului UE nr. 382 /1999 şi, punctual pe "Regulile comune
de evaluare" (document al Comisei Europene), fişa tip de evaluare (model
Comisia Europeană) şi "Sistemul - cadru" aprobat de MECT. În nici unul
din aceste documente nu figurează prevederi pe baza cărora să fie respinse
propunerile de proiecte prezentate de instituţii, societăţi ş.a în care
sunt implicate persoane având un grad de rudenie cu persoane publice.
Prezentarea de propuneri
de proiecte de mobilităţi în Programul "Leonardo da Vinci" pentru exerciţiile
2000 şi 2001 s-a efectuat ca urmare a "Apelului european la propuneri de
proiecte / 2000 - 2002". Acest document a stabilit datele de 27 martie
2000, respectiv 19 ianuarie 2001, ca date limită pentru depunerea de proiecte
de mobilităţi. În consecinţă, în raport cu instituţia promotor, lansarea
propunerii de proiect 2000 sau 2001, reţinut şi finanţat, ar trebui judecată
în funcţie de datele limită menţionate anterior.
BIROUL DE PRESĂ
|
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor
din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
- Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
- OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
- Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
- Concurs director CSUD - Universitatea din București
- Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii
universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
|