Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Precizări privind raportul dintre cifra de şcolarizare şi numărul de elevi înregistraţi în unităţile de învăţământ preuniversitar
25.07.2013

Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că, anual, cifra de şcolarizare, adoptată prin Hotărâre de Guvern, este mai mare decât locurile care urmează să fie ocupate de către generaţiile de şcolari. Această diferenţă este necesară pentru a putea asigura capacitatea de absorbţie în sistemul de învăţământ preuniversitar românesc şi a acelor elevi care nu se află în evidenţele unităţilor de învăţământ, ca de pildă elevii români sau străini aflaţi, până la momentul începerii cursurilor sau după acest moment, în afara României. Precizăm că cifra de şcolarizare se realizează pe baza necesarului transmis de către fiecare inspectorat şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti. Aceste informaţii sunt colectate în urma recensământului populaţiei şcolare, a datelor INS şi a elevilor aflaţi în evidenţa unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că, în nici un moment, nu a decis desfiinţarea claselor din învăţământul liceal. Numărul de clase se realizează conform numărului de elevi integraţi în sistem, cu rezerve pentru aceia care doresc inserţia, după momentul începerii anului şcolar 2013-2014.
Pentru anul şcolar 2013-2014, Guvernul României a aprobat, prin Hotărâre de Guvern, alocarea unui număr de 210.000 de locuri pentru tot tronsonul învăţământului preuniversitar - preşcolar, primar, gimnazial, liceal.
Pentru a avea o imagine corectă asupra raportului dintre cifra de şcolarizare adoptată şi numărul de elevi înregistraţi, vă prezentăm, mai jos, situaţia, pe ultimii 4 ani, pentru învăţământul preuniversitar, clasa a IX-a, învăţământ cu frecvenţă - zi:

Anul şcolar

Hotărâre de Guvern

Elevi înregistraţi

2010 - 2011

210.000

181.955

2011 - 2012

235.000

189.730

2012 - 2013

210.000

162.919

2013 - 2014

210.000

145.932 (cifra nu este finală!)

 

BIROUL DE PRESĂ


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult