Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Rezultatele repartizării posturilor didactice pentru suplinire: 15.879 de posturi au fost ocupate
16.08.2013

15.879 de posturi didactice pentru angajare pe perioadă determinată (suplinire) au fost repartizate miercuri, 14 august, candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 5 (cinci), atât la proba scrisă din 30 iulie,cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului. Dintre acestea, 8.132 de posturi (51,21%) au fost distribuite în mediul urban, iar 7.747 (48,79%) în mediul rural.
Din totalul celor 15.879 de posturi didactice repartizate pentru suplinire, 6.926 sunt posturi complete (3.767 în mediul urban şi 3.159 înmediul rural), iar 8.953 sunt posturi incomplete (3.980 în mediul urban şi 4.973 în mediul rural).
Cele mai multe posturi didactice complete au fost repartizate în judeţul Harghita - 85,71%, iar cele mai puţine, în judeţul Olt - 26,64%.
Conform metodologiei pentru mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar,  în zilele de 28 şi 29 august se va desfăşura repartizarea candidaţilor care au obţinut cel puţin media 5,00 (cinci) rămaşi nerepartizaţi după concursul din sesiunea 2013, precum şi a candidaţilor care au obţinut cel puţin media/nota 5,00 (cinci) şi care solicită angajare pe perioadă determinată în baza mediilor/notelor de la concursul din sesiunea 2012 şi/sau la concursul din iulie 2011.

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult