Stadiul pregatirii unitatilor de invatamant preuniversitar pentru inceperea noului an scolar (II)
22.08.2005
Comunicat de presa - 22 august 2005
COMUNICAT DE PRESĂ
Stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru începerea noului an şcolar
Ministerul Educaţiei şi Cercetării monitorizează şi evaluează, pe baza rapoartelor primite de la inspectoratele şcolare judeţene, precum şi a vizitelor în teritoriu efectuate de către domnul ministru şi alţi oficiali din cadrul M.Ed.C, stadiul realizării planului de măsuri care vizează asigurarea condiţiilor necesare începerii anului şcolar, în scopul informării obiective a opiniei publice în legătură cu acest aspect.
Situaţia se prezintă astfel:
- Au fost igienizate aproximativ 70% din spaţiile de şcolarizare şi cele de cazare a elevilor la unităţile şcolare prevăzute cu internate şi au fost pregătite pentru verificări în vederea obţinerii autorizaţiilor de funcţionare.
- S-au efectuat reparaţii la instalaţiile de încălzire, pardoseli şi tâmplărie, au fost amenajate curţile şcolilor şi terenurile de sport şi s-au demarat acţiunile de procurare a combustibilului necesar pentru perioada de iarnă (aproximativ 60%).
- Majoritatea unităţilor şcolare (~ 80%) au încheiat protocoalele de colaborare cu unităţile abilitate să sprijine buna desfăşurare a activităţi şcolilor (inspectoratele judeţene de poliţie, jandarmerie, pompieri, RENEL).
- În toate judeţele, şcolile care au finalizat lucrările au obţinut autorizaţia sanitară de funcţionare şi sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar (79%).
În continuare, inspectoratele şcolare judeţene vor raporta în fiecare săptămână, până vineri, ora 14.00, situaţia pregătirii şcolilor pentru începutul anului şcolar. În acest sens, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a trimis în fiecare judeţ câte un inspector care va superviza modul în care inspectoratele şcolare şi autorităţile cooperează pentru îndeplinirea planului de măsuri prvind asigurarea condiţiilor necesare începerii noului an şcolar.
Marţi, 23 august, până la ora 12.00, MEdC va face cunoscut stadiul pregătirii şcolilor afectate de inundaţii pentru repararea cărora au fost alocate fonduri de la buget prin Hotărârile de Guvern din lunile iulie şi august.
În zilele de 23 şi 24 august, ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Mircea Miclea, se va afla în judeţele Caraş Severin şi Timiş, unde va vizita următoarele unităţi şcolare: Şcoala cu clasele I – IV Liubcova, Grădiniţa nr. 1 Moldova Nouă, Şcoala cu clasele I – VIII Câmpia şi Şcoala cu clasele I – VIII Zlatiţa (judeţul Caraş Severin), respectiv Şcoala cu clasele I – VIII Foeni, Grădiniţa din localitatea Ionel, Şcoala cu clasele I – VIII Otelec şi Grădiniţa Otelec (judeţul Timiş).
De asemenea, Secretarul de Stat pentru învăţământ preuniversitar, doamna Paloma Petrescu, va vizita marţi, 23 august, următoarele unităţi de învăţământ din sectorul 1: Liceul Teoretic Bulgar, Colegiul Naţional „I.L. Caragiale”, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 45 „Titu Maiorescu”, Grup Şcolar Industrial Construcţii CFR, Colegiul Tehnic de Material Rulant.
Director,
Mircea MUREŞAN