Despre instituție / Despre noi / Minister
Ministerul Educaţiei Naţionale
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucureşti
Tel. Centrală: 4056200;4056300
Relaţii cu publicul
|
Intalnirea conducerii MECT cu reprezentantii Aliantei Tineretului Universitar Bucuresti
24.09.2003
Comunicat de presa - 24 septembrie 2003
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministrul educaţiei, cercetării
şi tineretului, domnul Alexandru Athanasiu, s-a întâlnit în cursul acestei
săptămâni, cu reprezentanţii Alianţei Tineretului Universitar (ATU) din
Bucureşti, pentru discutarea solicitărilor cuprinse în memoriul adresat
ministerului şi identificarea posibilelor soluţii. Solicitările reprezentanţilor
ATU au vizat, între altele, indexarea cuantumului bursei sociale, garantarea
respectării drepturilor studenţilor în privinţa decontării abonamentelor
RATB, condiţiile de cazare a studenţilor, şi acordarea de fonduri pentru
reparaţia şi construcţia de cămine studenţeşti.
În acest sens, în problematica
abordată s-a stabilit ca MECT să organizeze întâlniri periodice cu reprezentanţii
organizaţiilor studenţeşti, la solicitarea acestora, dar şi în cadrul Consiliului
Naţional al Studenţilor (CNS). Conducerea MECT şi-a exprimat totodată disponibilitatea
de a elabora o serie de acte normative în colaborare cu organizaţiile studenţeşti
interesate. Referitor la majorarea cuantumului burselor sociale, MECT va
analiza diverse variante în vederea identificării potenţialelor surse financiare
care să acopere aceste cheltuieli.
În privinţa cazării studenţilor
se va urmări ca tarifele medii de cazare subvenţionate să nu depăşească
600.000 de lei/lună/student, în condiţiile unei subvenţii acordate de MECT
de minimum 400.000 lei/student/lună, începând cu luna octombrie 2003.
BIROUL DE PRESĂ
|
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor
din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
- Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
- OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
- Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
- Concurs director CSUD - Universitatea din București
- Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii
universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
|