Pozitia MECT in legatura cu situatia aparuta la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca


04.09.2003

Comunicat de presa - 4 septembrie 2003

COMUNICAT DE PRESĂ

În legătură cu unele afirmaţii provenite din diferite zone ale politicului şi apărute în mass-media referitoare la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului doreşte să prezinte opiniei publice câteva elemente de natură să contribuie la reflectarea corectă a realităţii.
Problema înfiinţării unor structuri de învăţământ distincte în cadrul acestei universităţi, în care predarea să se facă în limba maghiară, a mai fost discutată şi în trecut. Prin urmare, la iniţiativa senatului Universităţii Babeş Bolyai au fost înfiinţate două facultăţi unde predarea se face în limba maghiară. O nouă solicitare în acest sens a fost prezentată MECT de către un grup de membri ai corpului didactic, a căror limbă maternă este maghiara, fiind transmisă cu câteva luni în urmă şi conducerii universităţii, pentru a fi pusă în discuţia senatului universitar.
Precizăm că, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu principiile autonomiei universitare, propunerile de modificare a structurilor universităţii la nivel de facultăţi sau departamente se iniţiază numai de către senatul universitar, ele reflectând astfel voinţa asumată a comunităţii academice. Până în acest moment MECT nu a primit rezoluţia senatului UBB în această problemă, ci doar un raport al unei comisii alcătuite pentru a analiza şi propune măsurile pe care le-a considerat potrivite.
MECT apreciază că UBB a constituit întotdeauna un exemplu pentru modul în care valorile universitare au fost împărtăşite şi promovate în comun de studenţi şi profesori, care deşi vorbesc limbi materne diferite, crează împreună un spaţiu în care cultura şi ştiinţa se dezvoltă în spiritul unei Europe contemporane în continuă schimbare.
De aceea, considerăm că orice declaraţii fără suport real nu fac decât să evidenţieze dorinţa unora de a transfera probleme care ţin de dialogul între cetăţenii aceleiaşi Românii, indiferent de limba lor maternă, în sfera unui politicianism în contradicţie cu interesele ţării şi cu valorile europene.

BIROUL DE PRESĂ