Precizari in legatura cu modalitatea de continuare a studiilor dupa finalizarea invatamantului obligatoriu


27.09.2004

Comunicat de presa - 27 septembrie 2004

COMUNICAT DE PRESĂ

Ca urmare a interpretărilor eronate şi tendenţioase apărute în presă în legătură cu modalitatea de continuare a studiilor după finalizarea învăţământului obligatoriu, Biroul de Presă face următoarele precizări:

Absolvenţii claselor a X-a din învăţământul liceal şi din şcolile de arte şi meserii pot continua studiile în învăţământul post-obligatoriu, conform prevederilor Legii Învăţământului nr. 84/1995, cu modificările şi completările ulterioare. Conform metodologiei elaborate recent de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, absolvenţii clasei a X-a vor fi admişi fără examen în clasa a XI-a prin înscriere la unitatea şcolară la care candidaţii doresc să îşi continue studiile.

Admiterea se face în mai multe etape:

1. Sunt înscrişi candidaţii care solicită continuarea studiilor în aceeaşi unitate de învăţământ şi în aceeaşi specializare/calificare profesională.
2. Pe locurile rămase libere după repartizarea absolvenţilor din respectiva unitate de înăţământ, sunt înscrişi candidaţii din alte unităţi de învăţământ care doresc să continue studiile în aceeaşi specializare cu cea urmată în clasele a IX-a şi a X-a.
3. Pe locurile rămase libere după primele două etape, sunt înscrişi candidaţii care doresc să îşi schimbe specializarea. Aceştia vor fi admişi după susţinerea şi promovarea examenelor de diferenţă.

Aşadar, nu există examen de admitere în clasa a XI-a de liceu. Mai mult, metodologia precizează clar faptul că primii admişi sunt elevii proprii ai şcolii.
Singurii care trebuie să susţină o formă de examinare sunt acei absolvenţi care solicită continuarea studiilor la altă specializare sau în alt profil şi care trebuie să susţină examene de diferenţe. Precizăm, însă, că această procedură nu este nouă, ea practicându-se şi în acest moment pentru orice elev care doreşte să se transfere la altă specializare.

BIROUL DE PRESĂ