Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Ministrul Mihnea Costoiu s-a întâlnit cu administratorul NASA, Charles F. Bolden
09.01.2014

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, se află, în intervalul 6-14 ianuarie 2014, într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii. În cadrul acestei vizite, demnitarul român s-a deplasat la sediul NASA (National Aeronautics and Space Administration), unde a avut o întrevedere cu Charles F. Bolden, administratorul NASA şi general în retragere al Corpului Puşcaşilor Marini. Charles F. Bolden este, de asemenea, o figură proeminentă a aeronauticii americane, participând la patru misiuni în spaţiu ale agenţiei americane, dintre care trei în calitate de conducător al acestora. La întrevedere a participat şi domnul Marius-Ioan Piso, directorul general al Agenţiei Spaţiale Române (ROSA).
Delegaţia română a prezentat realizările româneşti în domeniul cercetării spaţiale, beneficiile implicării României în programele opţionale ale Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), dar şi proiectele paneuropene în care România este implicată (Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics). Discuţiile au atins şi subiecte precum colaborarea dintre Agenţia Spaţială Română şi NASA în proiecte de exploatare interplanetară, în domeniul nano-sateliţilor şi al aplicaţiilor spaţiale pentru agricultură sau pentru monitorizarea dezastrelor.
Administratorul NASA, Charles Bolden, a exprimat deschiderea părţii americane de a sprijini cercetarea spaţială românească, participarea specialiştilor NASA la elaborarea şi implementarea proiectelor româneşti de cercetare spaţială, prevăzute de strategia de cercetare a României pentru perioada 2014-2020.
În cadrul unei agende complexe, elaborată cu susţinerea Ambasadei României la Washington, ministrul delegat Mihnea Costoiu a avut întrevederi cu reprezentanţi de vârf ai companiilor americane din cadrul Consiliului de Afaceri SUA-România şi cu omologi din instituţiile cu impact major asupra evoluţiei cercetării aplicate din România, precum Departamentul pentru Energie al SUA (DoE) sau Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA). În efortul de a promova potenţialul învăţământului superior şi cercetării româneşti, agenda include şi întrevederi cu reprezentanţi ai universităţilor Georgetown, George Washington şi Harvard, la care va fi prezent şi preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu.
 
BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult