Trei universități din țară și toate unitățile de învățământ preuniversitar din 27 de județe vor fi închise luni, 27 ianuarie. În București, unitățile de învățământ preuniversitar rămân închise luni și marți
Ministerul Educației Naționale a decis ca, pentru siguranța elevilor, a însoțitorilor acestora și a personalului didactic și nedidactic, să închidă, luni, 27 ianuarie, toate unitățile de învățământ din județele/municipiul București, care s-au aflat aceste zile sub atenționare de cod galben și portocaliu. Județele vizate sunt: Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.
În ceea ce privește municipiul București, decizia de închidere a unităților de învățământ preuniversitar este valabilă atât pentru ziua de luni, 27 ianuarie, cât și pentru ziua de marți, 28 ianuarie.
Ministerul Educației Naționale recomandă, de asemenea, universităților să aibă în vedere posibilitatea suspendării activităților didactice programate pentru ziua de luni și prelungirea sesiunii. Universitatea din București, Universitatea din Pitești și Universitatea Valahia din Târgoviște au decis întreruperea activității pentru ziua de 27 ianuarie.
BIROUL DE PRESĂ