15 septembrie - începutul noului an scolar


14.09.2004

Comunicat de presa - 14 septembrie 2004

COMUNICAT DE PRESĂ

Conform calendarului stabilit prin Ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, miercuri, 15 septembrie 2004, începe noul an şcolar. "Este o zi de sărbătoare pentru şcoală, plină de emoţii pentru majoritatea familiilor din România, dar în acelaşi timp o zi firească, în care trebuie să ne gândim la ceea ce urmează, astfel încât lucrurile să meargă mai bine în învăţământ. Iată de ce, îi aşteptăm mâine, pe toţi elevii, profesorii şi părinţii să ia parte la acest moment special”, a declarat ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Alexandru Athanasiu.
Totodată, Ministerul Educaţiei şi Cercetării îşi exprimă speranţa că întregul sistem de învăţământ va realiza un salt calitativ important şi că în noul an şcolar vor prima, deopotrivă pentru profesori şi elevi, responsabilitatea şi seriozitatea în desfăşurarea procesului didactic.
Cu ocazia deschiderii anului şcolar 2004 - 2005, ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Alexandru Athanasiu, va participa festivităţile organizate la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr” din Bucureşti (ora 9.30) şi la Şcoala nr. 143 (ora 11.00), iar Secretarul de Stat pentru Învăţământ Preuniversitar, doamna Ioana Irinel Chiran, se va afla în judeţul Vâlcea.

BIROUL DE PRESĂ