Procentaj partial de promovabilitate la bacalaureat


06.09.2004

Comunicat de presa - 6 septembrie 2004

COMUNICAT DE PRESĂ

Din datele transmise până în acest moment de 37 de inspectorate şcolare, după susţinerea probelor examenului de bacalaureat (sesiunea august - septembrie), procentajul parţial de promovabilitate înainte de contestaţii este de 72,81%.
Procente ridicate de promovabilitate s-au înregistrat în judeţele Botoşani (100%), Neamţ (98,81%), Ilfov (97,33%),  Suceava (97,06%) şi Alba (96,89%), la polul opus situându-se judeţele Olt (50,83%), Dâmboviţa (51, 48%) şi Prahova (51, 78%).
Pe tranşe de medii situaţia - parţială -  se prezintă astfel: 8.791 medii între 6 şi 6,99, 6.282 medii între 7 şi 7,99, 1.365 medii între 8 şi 8,99 şi 63 de medii ntre 9 şi 10. Numărul elevilor care au promovat în această sesiune examenul de bacalaureat - înainte de contestaţii - este 16.501, dintr-un total de 22.664 elevi prezenţi. Au fost eliminaţi din examen 106 candidaţi pentru diverse abateri de la regulile desfăşurării examenului de bacalaureat. Rezolvarea contestaţiilor care vor fi depuse astăzi între orele 16.00 şi 19.00, are loc în intervalul 7-8 septembrie, iar afişarea rezultatelor finale, va avea loc joi, 9 septembrie.

BIROUL DE PRESĂ