Bună ziua! Mulţumesc frumos că aţi răspuns invitaţiei noastre, făcută, într-adevăr, în ultimul moment. Cred însă, că trebuie să încercăm să clarificăm câteva lucruri, în principal problema legată de manuale, dar voi mai aborda şi un alt subiect care a făcut obiectul discuţiilor publice în ultimele luni.

Încep, însă, cu manualele. Manualele sau redactarea manualelor reprezintă un proces complicat. Nu poţi să schimbi manualele într-un interval scurt de timp, nu poţi să faci acest lucru nici măcar în interiorul unui an şcolar. De ce? Pentru că etapele sunt următoarele: mai întâi stabileşti un anumit număr de ore pentru fiecare disciplină în parte şi disciplinele care urmează să fie predate pentru un ciclu. Ca să fie mai simplu, discutăm despre ciclul primar şi evident că această procedură se aplică şi pentru gimnaziu şi pentru liceu. Lista de discipline, numărul de ore şi programele corespunzătoare fiecărei discipline au fost în discuţie la nivelul Ministerului Educaţiei, şi această discuţie a fost coordonată în principal de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, de foarte mult timp. Totuşi, o formă avansată a fost lansată în dezbatere publică în vara lui 2012. Deci, în iunie sau iulie 2012, pe pagina de Internet a Ministerului Educaţiei au existat cele două documente (un moment în care eu nu eram ministru). În urma dezbaterilor publice atât pe programe, cât şi pe planurile cadru, în martie 2013, au fost aprobate prin ordin de ministru cele două documente. Primul vizează planurile cadru şi a fost aprobat pe 12 martie 2013, iar al doilea document aprobă programele şcolare pentru învăţământul primar, clasa pregătitoare, clasa întâi şi clasa a II-a, aprobat exact cu un an în urmă, pe 19 martie 2013. Programele nu au fost neapărat noi în momentul în care au fost aprobate, pentru că în urma dezbaterilor publice au fost mici retuşuri, dar nu au fost modificate substanţial. Plecând de la această idee, anul trecut am anunţat că este posibil să avem manuale digitale pentru clasa întâi, în septembrie. Am anunţat şi un calendar. În acel moment au existat o serie de critici venite din partea unor editori, spunând că timpul este foarte scurt şi că ar fi avut nevoie de 6-9 luni din momentul în care era aprobată programa şcolară şi, evident, din momentul în care cunoşteau şi specificaţiile tehnice ale manualelor digitale (pentru că vorbim despre un alt concept).

Am fost de acord cu observaţiile, am discutat pe formatul tehnic al manualelor digitale, asta în condiţiile în care, repet, nu vom avea numai format digital, vom avea şi formatul clasic, pe hârtie, pe masa elevilor şi vom avea şi o componentă digitală. Am dezbătut aceste specificaţii din martie anul trecut până în septembrie-octombrie. Revin: planurile cadru, programele, plus specificaţiile tehnice, specificaţii tehnice modificate, nu radical, dar modificate acolo unde cei care au participat la dezbaterea publică au solicitat să fie mai clari sau să aibă o paletă mai largă, să acopere mai multe tipuri de aplicaţii software. Aşadar, am făcut toate aceste lucruri. Din acel punct, achiziţia de manuale se face pe baza legislaţiei care vizează achiziţiile publice. Asta înseamnă încărcare pe SEAP, depunere de aplicaţii, evaluare, anunţare de rezultate. Trebuie să recunosc că sunt surprins de faptul că astăzi unii editori, şi subliniez unii editori, pentru că nu sunt toţi editorii, în principal aceiaşi care au avut comentarii şi anul trecut, spun că au la dispoziţie şase săptămâni să redacteze şi să pregătească manualele... Aşa am înţeles din presă, pentru că direct nu a solicitat nimeni nicio întâlnire şi nu am avut vreo întâlnire ! Evident că şase săptămâni este un termen nerealist, dar nu vorbim de şase săptămâni, vorbim de un an şi trei sau patru luni până la data la care se depun manualele, dacă nu mă înşel pe 2 iunie.

Aş vrea să precizez faptul că eu înţeleg supărarea unora, dar pe noi ne interesează un singur lucru: elevul, calitatea actului didactic. Nu poţi să vorbeşti despre rezultate la şcoală dacă nu avem manuale aduse la zi. Pe de o parte sunt foarte multe voci care, pe bună dreptate, acuză că aceste manuale nu vin mai repede. Ppe de altă parte sunt editorii care, de fiecare dată când se lansează procedura şi este a doua oară când se întâmplă, spun „prea târziu, nu avem timp, nu am fost informaţi". Încă o dată o spun: înţeleg faptul că sunt stricate anumite mecanisme care deja funcţionau, iar mecanismele care au funcţionat până acum au fost mecanisme care în principal dezavantajau şcoala şi îi avantajau pe cei care vindeau şi vând manuale. Noile reguli sunt foarte clare şi foarte stricte: un manual dacă are o singură greşeală şi în rest arată excepţional, va fi refuzat. Or dumneavoastră, presa, dar şi părinţii sau profesorii au semnalat zeci de greşeli în manualele actuale. Evident, dacă are o greşeală şi este pe site poate să revină cu manualul respectiv, dar după ce îl corectează. Dacă sunt sesizate greşeli în manual sau inexactităţi, manualul este retras imediat de către Ministerul Educaţiei. Această regulă nu exista înainte şi cred că acum sunt supăraţi anumiţi oameni. Apoi, manualul nu mai primeşte o aprobare nelimitată. Actualele manuale au fost aprobate fără termen, de aceea avem manuale de 12 ani, de 14 ani, în care în continuare ne învecinăm cu Iugoslavia şi multe alte lucruri de acest gen. Pe noua metodologie, un manual poate să funcţioneze în sistem maximum patru ani şi după patru ani, dacă se consideră că nu sunt lucruri fundamentale care s-au schimbat, deşi mă îndoiesc pentru că astăzi programele şi cerinţele ar trebui să se schimbe cu o viteză mult mai mare decât se întâmpla în anii anteriori, dar repet, dacă este o situaţie excepţională, după o nouă evaluare a manualului se poate extinde pentru încă doi ani. Eu rog să fim serioşi atunci când abordăm problema manualelor şi vă rog şi pe dumneavoastră - şi aţi făcut-o în mod constant - să informaţi, să luaţi, de exemplu, declaraţiile de anul trecut, să vedem ce nu convenea unor editori anul trecut şi să vedem că nu mai coincid cu declaraţiile de anul acesta. Anul trecut spuneau că nu cunosc programa şi că programa nu a fost publică, a fost aprobată pe sub masă, lucru care nu era adevărat, pentru că a stat pe pagina de Internet a ministerului din iunie 2012. De data aceasta nu voi reveni asupra calendarului, prin urmare pot invoca orice. Atât timp cât avem de atins un obiectiv şi anume să aducem pe masa elevilor manuale noi şi proaspete, la zi, nu cred că mai putem să ne jucăm. Anul trecut am acceptat, plecând de la ideea că poate specificaţiile tehnice nu au fost suficient de clare şi nu au fost cu anunţate şase luni înainte. Acum nu mai este cazul. Vorbim despre specificaţiile tehnice ale manualelor din iunie anul trecut şi forma aprobată este cea din octombrie anul trecut, însă, să ştiţi că - şi trec acum la al doilea subiect - nu întotdeauna când faci zgomot în spaţiul public înseamnă că ai şi dreptate.

Mă refer la situaţia Bibliotecii Naţionale Pedagogice „I.C. Petrescu”, o bibliotecă pe care eu o cunosc destul de bine, fiind utilizator încă de când eram student. Situaţia la Biblioteca Pedagogică este în felul următor: clădirea respectivă a fost retrocedată, dacă nu mă înşel decizia de retrocedare este din vara lui 2006. Din 2006 şi până în 2013 nu s-a întâmplat nimic. Întrucât clădirea nu mai aparţine Ministerului Educaţiei, ministerul nu mai putea să investească în ea, iar proprietarul nu a investit deoarece nu a intrat în posesia clădirii. Acoperişul este găurit, curge apă peste cărţi şi avem jumătate de milion de volume. La subsol este apă, umiditate şi evident că nu sunt deloc condiţii potrivite pentru ca acele volume să fie conservate. Am avut o discuţie cu cei de la Biblioteca Pedagogică de mai multe ori, inclusiv în perioada în care eram secretar de stat, în 2008, după care am încheiat mandatul şi din păcate nu am reuşit atunci să găsim o soluţie. Şi am spus că pentru moment, întrucât nu există o clădire o clădire distincă unde să-şi desfăşoare activitatea în bune condiţii, vom trece la Biblioteca Centrală Universitară, unde după cum ştiţi este practic una dintre cele mai moderne biblioteci din ţară. Evident că sunt probleme în momentul în care mai trebuie să muţi o bibliotecă, dar au existat întâlniri săptămânale sub coordonarea secretarului general al Ministerului Educaţiei, astfel încât să vedem cum rezolvăm problema. Am asigurat în interiorul Bibliotecii Centrale o secţie distinctă şi - dacă vă veţi uita în hotărârea de Guvern veţi vedea că scrie că se păstrează identitatea acelei instituţii -, urmând ca pe viitor, după ce salvăm biblioteca în acest moment, dacă reuşim să identificăm o clădire, să redevină o instituţie de sine stătătoare.

Trebuie să recunosc că am fost surprins de reacţie, de mitingul în faţa bibliotecii suţinut de 20 de persoane, n-am înţeles, pentru că ne întâlniserăm cu o zi înainte, totul era destul de clar. Personalul bibliotecii a îngreunat procesul de transfer la noua instituţie, au continuat să folosească ştampile ş.a.m.d şi după aprobarea HG-ului, dar aceastea deja sunt mărunţişuri şi detalii nesemnificative. Explicaţia însă a venit după ce am trimis Corpul de Control acolo şi mi-am dat seama că subiectul pe care cei de la Biblioteca Pedagocică sau unii de la Biblioteca Pedagogică au fost extrem de sensibili este cel legat de inventar. În Biblioteca Pedagogică sunt cărţi vechi, cărţi pe care le putem considera de patrimoniu dacă au fost respectate procedurile legale pentru a fi introduse în patrimoniu. Unele există, sunt în continuare acolo, dar 3.989 de cărţi nu au putut fi indentificate în inventar până la acest moment. Dintre aceste 3.989 de cărţi, 189 de cărţi sunt publicate între 1642 şi 1850. În momentul în care mi-au fost aduse la cunoştinţă aceste informaţii am început să înţeleg, să am una dintre posibilele explicaţii pentru miting, pentru refuzul de a realiza inventarul. Vreau să ştiţi că în Biblioteca Pedagogică nu a mai existat un inventar făcut aşa cum scrie la carte din 1984. Directorul Bibliotecii Pedagogice s-a numit singur director (eu aşa ceva nu am mai auzit, şi am o experienţă de 18 ani în Ministerul Educaţiei), contabilul-şef a decis singur să-şi acorde un spor de 10 milioane de le vechi (1000 de RON) peste salariul legal şi lista este lungă. Prin urmare - şi cu asta închei -, vreau să precizez faptul că noi avem obligaţia să respectăm legea. Indiferent că unora le convine sau nu, legea trebuie respectată. Am solicitat sprijinul Corpului de Control al Primului Ministru, pentru că în momentul în care vorbeşti de cărţi de patrimoniu problema este mai largă, trebuie să ne corelăm şi cu cei de la Ministerul Culturii. Încă nu am apucat să vorbesc cu domnul ministru, dar voi vorbi. Am solicitat însă Corpului de Control al premierului sprijin, probabil că săptămâna viitoare o nouă echipă se va alătura echipei de la Ministerul Educaţiei şi ca urmare a acestei situaţii întâlnite la Biblioteca Pedagogică voi cere zilele acestea, în minister, şi probabil că săptămâna viitoare va pleca un document către toate instituţiile din subordinea Ministerului Educaţiei, pentru a demara inventarul în toate bibliotecile din subordinea ministerului. Nu sunt doar cărţi. Pot fi tablouri şi sunt tablouri de patrimoniu în inventarul Ministerului Educaţiei, în sensul larg. Sunt scrisori de patrimoniu, sunt multe alte documente pe care vreau să le verificăm dacă se află acolo unde ar trebui să se afle, dacă se respectă patrimoniul şi gestiunea acestuia şi să se intre în legalitate acolo unde este cazul.

Am fost întrebat de un coleg jurnalist dacă am făcut plângere penală. Nu am făcut, pentru că în momentul în care faci o plângere penală trebuie să ai toate datele. După ce va veni Corpul de Control al Primului Ministru vom corela investigaţiile acestuia cu munca efectuată deja de colegii din Corpul de Control al Ministerul Educaţiei, le vom pune cap la cap şi evident va fi sesizat şi parchetul. Colegii de la Biblioteca Central Universitară refuză preluarea, pentru că s-a dorit să se facă o preluare pe baza unei semnături. Foarte bine au procedat că au refuzat. Au vrut să vadă fiecare obiect în parte, iar atunci când faci un inventar începi cu lucrurile cele mai delicate. S-a început cu aceste cărţi vechi !

Acestea sunt lucrurile pe care am vrut să vi le spun. Răspund la câteva întrebări, pentru că după aceea va trebui să plec către Guvern.

Jurnalist: O sancţiune administrativă aţi aplicat?

Ministru: Există proceduri pe care le vom respecta. În momentul de faţă, fosta directoare nu mai este în funcţie ca urmare a absorbţiei în Biblioteca Centrală Universitară. Mai departe, pentru a acorda o sancţiune administrativă trebuie respectate procedurile din Codul Muncii, dar, din păcate, aici iar ne intersectăm cu Codul Penal. Prin urmare, vă asigur că toate procedurile şi toţi paşii legali vor fi urmaţi, astfel încât, dacă până la urmă acest prejudiciu se confirmă, pentru că, repet: condiţiile în care stau acele cărţi sunt absolut inadmisibile, vom lua măsurile care se impun. În momentul în care am solicitat să vedem aceste cărţi, nu a dat nimeni nici un răspuns, toţi au ridicat din umeri. O să vedem şi o să vă ţinem la curent cu fiecare demers pe care îl facem. Aş vrea să revin la subiectul manuale digitale. Am fost întrebat din nou de către un jurnalist dacă vom achiziţiona tablete. Ştiţi răspunsul, nu este nimic nou, am spus Nu anul trecut, spun Nu şi anul acesta. Nu deocamdată ! Nu are rost să investim milioane de Euro în tablete când încă nu am văzut manualele digitale. Cred că mai întâi trebuie să ajungem să avem un nivel de material educaţional în format software şi nu mai după aceea putem să vorbim şi despre hardware. În momentul de faţă dezvoltăm manualele digitale, se asigură conectarea la internet a şcolilor (cunoaşteţi bine programul pentru că l-am lansat de aici, în decembrie), însă ne vom asigura că în clasele I şi clasele a II-a, vom avea un calculator şi un videoproiector, pentru că în această primă fază manualele digitale vor fi folosite în clasă. Aceasta va fi condiţia. Sigur că ele pot fi folosite şi acasă, dar în principal vor fi folosite în clasă.

Jurnalist: Ce valoare au cele 4.000 de cărţi care lipsesc de la Biblioteca Pedagogică?

Ministru: Nu am acest răspuns acum. De aceea am cerut date suplimentare, pentru că avem nevoie de experţi, care să ia fiecare titlu în parte, să facă o evaluare, să calculăm inclusiv prejudiciul, dacă acele cărţi chiar nu se găsesc, deoarece nu este exclus să fie totuşi prin alte locaţii, dar nu în Biblioteca Pedagogică. Poate vom reuşi, totuşi, să le recuperăm.

Jurnalist: Există un plan B în cazul acestor licitaţii care întotdeauna sunt contestate? Aceste contestaţii sunt deja de notorietate în România. Aveţi un plan B în ceea ce priveşte manualele, astfel încât ele să ajungă în septembrie în şcoli?

Ministru: În mod normal nu ar trebui să avem probleme, dar recunosc că pe licitaţii şi pe blocarea licitaţiilor unii sunt experţi. Fiecare manual este evaluat separat. Contestaţiile se pot depune pentru fiecare manual în parte. Şi vreau să mai spun un lucru pe care nu l-am spus până acum: nu mă interesează să avem o licitaţie din care să iasă câştigătoare trei proiecte, să se închidă licitaţia şi apoi să nu mai aibă posibilitatea ca altcineva să revină. Deocamdată am lansat primul apel, dar, în funcţie de rezultate, există posibilitatea să revenim cu un al doilea apel, tot pentru clasele I şi a doua. Mă interesează să avem cât mai multe manuale de calitate din care profesorii, părinţii şi, la un moment dat şi elevii, dacă vorbim de elevii mai mari, să aleagă. Asta înseamnă că noi vom aproba un prim set de manuale după ce se termină această licitaţie, dar dacă, în urma primei licitaţii sunt manuale refuzate din cauza unor anumite greşeli, vom da editurilor timpul necesar să le corecteze şi vor avea posibilitatea să reaplice. Prin urmare, având în vedere acest sistem deschis în care, indiferent de statut, câştigător sau perdant, se poate reveni în anumite momente ale anului şcolar pentru a prezenta oferta de manuale pentru anul următor., tebuie să parcurgem mai întâi prima etapă. Sunt cu totul de acord, şi acesta este un alt motiv pentru care am amânat anul trecut procesul, pentru că eu consider că acest proces este cu mult prea important ca să nu-l tratăm cu seriozitate. Dar atunci când spun „să-l tratăm cu seriozitate" mă refer la toată lumea: şi la Ministerul Educaţiei, dar şi la cei implicaţi în procesul de redactare a manualelor.

Jurnalist: Editorii s-a plâns că nu au avut timp să elaboreze...

Ministru: Tocmai am explicat foarte clar şi nu fac decât să reiau ceea ce am explicat: din păcate, şi ştiţi că sunt extrem de atent la cuvintele pe care le folosesc public, este un neadevăr, ca să nu folosesc celălalt cuvânt care e mai dur. Este un neadevăr! Pentru a redacta manualele ai nevoie de programe - sunt aprobate de un an, ai nevoie de planurile cadru - sunt aporbate de un an şi o săptămână, ai nevoie de specificaţiile tehnice - se cunosc de anul trecut din iunie. Ca să nu mai spun că am avut o dezbatere cu editorii în mai 2013, la Bookfest, exact pe specificaţiile tehnice, nu pe altceva. A fost o dezbatere la care aţi participat. Reluaţi înregistrările de atunci şi veţi vedea că fiecare detaliu a fost dezbătut, dar să zicem forma finală se cunoaşte din octombrie. Prin urmare nu poţi să vii şi să spui că ai la dispoziţie şase săptămâni decât dacă în mod deliberat şi rău intenţionat vrei să spui un neadevăr.Ultima întrebare!

Reporter: Tocmai aici este problema. Unii specialişti ai editurilor spun că în octombrie anul trecut erau trecute specificaţiile tehnice în document, dar în ianuarie au fost scoase...

Ministru: Aveţi acum posibilitatea să comparaţi documentele. Aveţi documentele de anul trecut, aveţi documentul din acest an.

Reporter: ...tehnologiile specifice care apăreau în documentul din octombrie anul trecut au fost scoase între timp. Nu puteţi să spuneţi că cele două documente sunt la fel, cel publicat acum cu cel din octombrie anul trecut. Ele sunt uşor diferite. O altă problemă ridicată de cei de la IT a fost faptul că încă nu aţi rezolvat problema copyright-ului, pentru că nu se poate verifica numărul de accesări pentru fiecare manual în parte.

Ministru: Să ştiţi că aici diferenţele între ceea ce spune Ministerul Educaţiei şi ceea ce spun unii editori, şi subliniez din nou unii editori, pleacă de la interes. Eu am constatat, din păcate destul de devreme, că avem interese total diferite. Pe mine mă interesează elevii şi calitatea actului didactic. Dumnealor vorbesc despre bani şi blocarea licitaţiei. Deci este foarte clar că avem interese diferite. Sigur că o firmă care se ocupă de redactarea de manuale trebuie să fie interesată şi de bani, dar dacă îşi respectă domeniul în care activează, atunci trebuie să respecte şi şcoala. Şi atunci, eu i-aş ruga foarte mult pe cei care vor să participe la acest proces să-l abordeze cu foarte multă seriozitate. Legat de drepturile de autor am precizat foarte clar: cine nu doreşte să semneze contract cu Ministerul Educaţiei, să nu depună un proiect de manuale. Contractul pentru manuale va arăta în felul următor: vor fi plătite toate manualele comandate de şcoli, la fel ca până acum, însă pentru a intra în această formulă, varianta electronică trebuie să fie liberă pe Internet, iar de plătit se plătesc copiile pe print, pe hârtie, ca să vorbim pe înţelesul tuturor. Asta înseamnă că preţul pe care fiecare editor îl propune trebuie să includă producţia, evident, sunt nişte costuri de producţie, dar şi vânzarea fiecărui exemplar. În plus, dacă vă uitaţi pe metodologie, veţi vedea că am cerut ca fiecare manual să aibă inclusiv în format electronic, pe CD sau pe stick, varianta electronică. Acestea sunt condiţiile: cel care lansează licitaţia, stabileşte condiţiile. Ministerul Educaţiei ar încălca drepturile de autor dacă aceste specificaţii nu ar fi trecute în contract. Cine nu este de acord cu aceste specificaţii, repet, nu semnează contractul.

Jurnalist: O altă nemulţumire: dacă un manual va fi mai scump, 17% din cel mai ieftin va fi automat eliminat! Şi acest prag am înţeles că a fost redus de la 30% la 17%.

Ministru: Eu revin cu o informaţie pe care trebuie s-o avem în minte. Informaţia este legată de respectarea legislaţiei privind licitaţiile publice. O licitaţie publică se face după anumite reguli. Oricum, pe această zonă a manualelor, discuţiile şi negocierile cu cei care urmează să liciteze au fost neobişnuit de extinse spre deosebire de o altă licitaţie. Credeţi că atunci când se face o licitaţie pentru o autostradă au loc astfel de discuţii, cum să arate caietul de sarcini? Dacă ar avea loc astfel de discuţii probabil că DNA-ul ar avea şi mai multă activitate. Considerând însă că manualele sunt un subiect special, astfel de discuţii au avut loc inclusiv pe caietul de sarcini. Mai departe, daţi voie instituţiei care este responsabilă de coordonarea licitaţiei publice să stabilească regulile. Am pus aceste condiţii tocmai pentru a controla şi preţul. Am fost în Ministerul Educaţiei mulţi ani, angajat prima dată în 1996. Am văzut inclusiv scandalurile asociate celorlalte licitaţii de manuale. Şi am văzut şi situaţii în care aceeaşi editură a venit la licitaţie cu două manuale: un manual a câştigat cu 17 lei şi altul cu 270 lei şi, evident, după aceea, urmărind în sistem, singurul manual comandat a fost cel cu 270 de lei. Haideţi să mergem la istorie, pentru că eu o ştiu şi colegii mei care au făcut caietul de sarcini ştiu aceste lucruri. Scrie în continuare în proceduri că o editură poate să vină cu două manuale sau chiar cu mai multe, dar daţi-ne voie să avem şi un control asupra preţului, pentru că orice achiziţie trebuie să aibă un buget clar. Este foarte posibil ca în acest an, rezultatul în finalul licitaţiei manualelor să fie mai mare decât preţurile pe care le dăm noi astăzi, pentru că e vorba de un alt concept, dar una este să accepţi un preţ mai mare şi alta să accepţi un preţ pe care nu-l poţi controla. Vă mulţumesc foarte mult!

Transcriere realizată de BIROUL DE PRESĂ

(21 martie 2014)