Intalnirea dintre ministrul educatiei si cercetarii si studenti


01.09.2004

Comunicat de presa - 1 septembrie 2004

COMUNICAT DE PRESĂ

Ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Alexandru Athanasiu, s-a întâlnit astăzi, 1 septembrie 2004, la sediul MEC, cu reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti reprezentative: Uniunea Studenţilor din România (USR) şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).
"„Ne-am întâlnit pentru a discuta două probleme urgente şi importante. Prima este legată de situaţia căminelor studenţeşti la începutul noului an universitar, iar cea de-a doua se referă la proiectul de Hotărâre de Guvern privind instituirea subvenţiilor de cazare pentru studenţii care locuiesc în alte spaţii decât căminele studenţeşti. Acest proiect privind subvenţionarea chiriei pentru studenţii care ar avea dreptul să fie căminizaţi, dar din cauza numărului limitat de locuri nu pot fi cazaţi, e o idee mai veche pe care şi organizaţiile studenţeşti au agreat-o la momentul lansării ei şi care s-a concretizat acum în această formă, care poate fi modificată în funcţie de sugestiile studenţilor”, a declarat ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Alexandru Athanasiu.
Conform acestui proiect, beneficaiză de subvenţie pentru cazare studenţii din învăţământul universitar de stat, cursuri de zi, aflaţi pe locuri finanţate de la bugetul de stat, care nu locuiesc în căminele instituţiilor de învăţământ superior de stat.
Ministrul educaţiei şi cercetării a anunţat că potenţialii beneficiari trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- domiciliul stabil sau reşedinţa să nu fie în localitatea în care se află instituţia de învăţământ superior la care studiază;
- provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 1,5 milioane lei pe membru de familie;
- au vârsta de până la 26 de ani;
- ating nivelul performanţelor academice stabilite de universităţi;
- au solicitat un loc pentru cazare în căminele studenţeşti ale instituţiie de învăţământ superior în care frecventează cursurile şi nu au primit repartiţie în cămin.
Instituţiile de învăţământ superior de stat stabilesc lista beneficiarilor de subvenţie pentru cazare pe baza listelor de candidaţi eligibili. Subvenţia se acordă din bugetul de stat prin bugetul MEC, care o alocă instituţiilor de învăţământ superior de stat prin contractul complementar, în funcţie de numărul beneficiarilor şi al cunatumului lunar al subvenţiei pentru cazare.
În principal, propunerile reprezentanţilor organizaţiilor studenţeşti au vizat eliminarea vârstei de 26 de ani şi înlocuirea acesteia cu cea de 29 de ani şi majorarea venitului minim de la 1,5 la 2 milioane lei. Conducerea MEC a fost de acord cu amendamentele menţionate şi a anunţat că va ţine cont de acestea în stabilirea formei finale a proiectului, care până vineri, 3 septembrie, va intra în posesia reprezentanţilor organizaţiilor studenţeşti. "Vom urgenta elaborarea şi aprobarea acestei hotărâri, astfel încât în luna octombrie, potenţialii beneficiari să devină beneficiari cerţia ai acestei subvenţii”, a spus ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Alexandru Athanasiu.

BIROUL DE PRESĂ