Dotarea unitatilor de invatamant cu mobilier scolar
06.09.2005
Comunicat de presa - 06 septembrie 2005
COMUNICAT DE PRESĂ
Dotarea unităţilor de învăţământ cu mobilier şcolar
Priorităţile politicii educaţionale a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, sunt corelate în mod direct cu starea materială a unităţilor de învăţământ, atât la nivelul infrastructurii cât şi la nivelul dotărilor.
Prin programe specifice, Ministerul Educaţiei şi Cercetării urmăreşte asigurarea şi modernizarea bazei materiale a învăţământului preuniversitar.
Unul dintre aceste programe urmăreşte dotarea sălilor de clasă şi a laboratoarelor cu mobilier şcolar modern şi fiabil. Penru realizarea acestuia, efortul financiar făcut în acest an de MEdC se cifrează la 85 miliarde ROL. Astăzi, domnul Mircea Miclea, ministrul educaţiei şi cercetării, a aprobat o suplimentare de 10 miliarde ROL în vederea achiziţionării de mobilier şcolar pentru unităţi şcolare din mediul rural din 20 de judeţe.
De asemenea, în cadrul Proiectului de Reabilitare a Infrastructurii Şcolare şi în cadrul Proiectului privind Învăţământul Rural, până în luna iulie a anului în curs, au fost mobilate 1216 unităţi de învăţământ, valoarea mobilierului livrat fiind de aproximativ 5,5 milioane USD.
Director,
Mircea MUREŞAN