AEL 3.0 - Asistent Educational pentru Licee - premiat pentru cea mai buna solutie la capitolul software educational
03.10.2002
Comunicat de presa - 3 octombrie 2002
COMUNICAT DE PRESA
AEL 3.0 - Asistent educational pentru licee, software realizat de Siveco Romania SA si utilizat de Ministerul Educatiei si Cercetarii în cadrul strategiei de promovare a proiectelor în care este implicata tehnologia informatiei, a fost premiat pentru cea mai buna solutie software în domeniul educational.
Concursul si acordarea distinctiilor au avut loc în cadrul editiei a V-a a Expozitiei Nationale de Evaluare a Productiei de Software - Binary 2002, care s-a desfasurat în perioada 26-28 septembrie 2002 în Bucuresti si a fost organizata de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, ARIES - Asociatia Româna pentru Industria Electronica si Software, Ministerul Educatiei si Cercetarii, Facultatea de Automatica si Calculatoare din Universitatea Politehnica Bucuresti si Institutul National de Cercetare Dezvoltare în Informatica.
În urma analizei atente a celor 41 de produse înscrise în competitie, comisia de evaluare a selectat un numar de 8 solutii software pentru premiere. Analiza produselor din fiecare categorie s-a facut atât prin evaluarea dosarului de propunere, cât si prin evaluarea directa a produsului, evaluare realizata de comisie pe toata durata expozitiei. În procesul de evaluare a înscrierilor din cadrul fiecarei categorii premiate au fost analizate si punctate meritul stiintific si tehnic al produselor, gradul lor de originalitate, precum si potentialul comercial al acestora. În timpul analizei acestor aplicatii, au fost cântarite si acele aspecte care ar putea avea un efect benefic asupra pietei românesti de profil: puterea noilor produse de a crea locuri de munca, de a eficientiza procesele în institutii si întreprinderi, de a îmbunatati calitatea vietii si de a facilita accesul tuturor la informatie.
Precizam ca AEL 3.0 da profesorilor posibilitatea de a asista si ajuta elevul în conceperea proiectelor individuale si schimba statutul profesorului de sursa principala de informare pentru elev.
BIROUL DE PRESA