Ministrul Remus Pricopie a participat la festivitatea de premiere a elevilor brăileni cu rezultate deosebite




Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a participat vineri, 18 iulie, la Brăila, la festivitatea de premiere a elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură, organizată de Consiliul Judeţean. Au fost premiaţi absolvenţii de clasa a VIII-a şi de clasa a XII-a din judeţul Brăila, care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi la examenul de Bacalaureat 2014, elevii care au încheiat anul şcolar cu media generală 10, precum şi şcolile din care aceştia provin.
Precizăm că la ambele examene, judeţul Brăila ocupă poziţii fruntaşe la nivel naţional: prima poziţie la Evaluarea Naţională cu 24 de medii de 10, respectiv poziţia a patra, la Bacalaureat, cu 8 medii de 10.
La ceremonia desfăşurată la Sala Tineretului din municipiul Brăila au participat preşedintele Comisiei de învăţământ din Senat, Ecaterina Andronescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea-Stancu, primarul Brăilei, Aurel Gabriel Simionescu, inspectorul şcolar general de Brăila, Iulian Danielescu, profesorii care i-au pregătit pe elevi şi părinţii elevilor.
 
BIROUL DE PRESĂ