Festivalul Sanselor Tale - conferinta de presa
31.10.2003
Comunicat de presa - 31 octombrie 2003
COMUNICAT DE PRESA
Cea de-a treia ediţie a Festivalului
Şanselor Tale se desfăşoară între 3 şi 9 noiembrie 2003 la Bucureşti şi
va fi marcat prin organizarea unei conferinţe de presă, luni, 3 noiembrie
2003, ora 10.00, la sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului
la care vor participa reprezentanţi ai instituţiilor implicate. Manifestarea
reprezintă rezultatul parteneriatului dintre MECT, Ministerul Culturii
şi Cultelor şi Asociaţia Universităţilor Populare Germane (IIZ-DVV), Consiliul
Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, Asociaţia Naţională a Universităţilor
Populare din România, Asociaţia Naţională a Centrelor Zonale de Educaţia
Adulţilor, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă şi UNESCO.
Evenimentul central al festivalului
este Târgul ofertelor de educaţie continuă, organizat la Sala Dalles a
cărui deschidere va avea loc joi, 6 noiembrie 2003, ora 9.00, la
Sala Dalles. Târgul naţional al ofertelor de educaţie continuă are ca obiectiv
principal promovarea programelor de educaţie destinată adulţilor, venind
în întâmpinarea nevoilor de pregătire profesională şi personală ale fiecărui
individ. De asemenea, evenimentul îşi propune promovarea unui parteneriat
activ între furnizorii de diverse oferte educaţionale din aria guvernamentală
şi neguvernamentală, la nivel local şi naţional.
Festivalul Şanselor Tale
reprezintă o tradiţie în state europene precum Marea Britanie, acolo unde
a şi apărut, şi se desfăşoară sub titulatura "Adult Learner's Week”. Aceeaşi
denumire se păstrează şi în Austria, Olanda, Portugalia şi Ungaria, în
Germania s-a instaurat tradiţia Lernfest-ului, iar în Slovenia se desfăşoară
"The Lifelong Learning Week”. Această ediţie se înscrie în cadrul primului
Festival regional al învăţării permanente din 2003, desfăşurat la Skopje,
unde miniştrii educaţiei din Albania, Bulgaria, Bosnia-Herţegovina, Croaţia,
Kosovo, Macedonia, Serbia şi Muntenegru, Slovenia şi România au semnat
o declaraţie comună privind politica de educaţie permanentă în sud-estul
Europei.
BIROUL DE PRESĂ