Suspendarea miscarilor de protest studentesti


30.10.2003

Comunicat de presa - 30 octombrie 2003

COMUNICAT DE PRESA

În urma dialogului purtat în zilele de 29 şi 30 octombrie 2003, reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi reprezentanţii Uniunii Studenţilor din România, Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi Centrului Universitar Iaşi, au semnat un protocol prin care convin ca o dată cu semnarea acestuia şi pe toată durata respectării lui, toate mişcările revendicative să înceteze.
Măsurile prevăzute în acest protocol sunt următoarele:
a). Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va analiza, începând cu luna noiembrie 2003, împreună cu universităţile şi cu reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti, modalităţile concrete de asigurare a modificărilor curriculare care se impun în conformitate cu angajamentele de integrare europeană asumate de România, în vederea creşterii calităţii învăţământului superior din ţara noastră;
b) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va consulta reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti în legătură cu măsurile de politici educaţionale pe care le are în vedere, considerând studenţii parteneri egali;
c) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va aloca, eşalonat, inclusiv din împrumuturile externe contractate cu BEI, BDCE şi BERD, suma de 30 de milioane de euro necesară căminelor studenţeşti, începând cu trimestrul I al anului 2004, studenţii urmând să participe la finalizarea propunerilor de proiecte pe care universităţile le vor depune în vederea finanţării;
d) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va dispune printr-o reglementare ca universităţile să includă reprezentanţi ai studenţilor - organizaţii studenţeşti şi membri ai Senatelor Universitare - în Consiliile de Administraţie, precum şi în comisiile de decizie pentru alocarea resurselor în campusurile universitare, până la sfârşitul lunii noiembrie 2003;
e) Reprezentanţii MECT şi reprezentanţii studenţilor se vor adresa Parlamentului pentru ca prin bugetul aprobat să fie asigurată o finanţare corespunzătoare pentru învăţământul superior. Urmare a demersurilor întreprinse în şedinţa din 29 octombrie 2003, Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a aprobat în unanimitate, în bugetul MECT pe anul 2004, suplimentarea alocaţiilor destinate subvenţiei pentru cămine cu 120 miliarde lei, astfel încât subvenţia unitară să fie majorată de la 450.000 lei la 650.000 lei. De asemenea, vor fi suplimentate sumele destinate investiţiilor cu 200 miliarde lei şi s-a decis constituirea unui fond de 30 milioane USD în vederea garantării unor credite destinate investiţiilor în spaţii de învăţământ şi cămine. La finalizarea propunerilor de proiecte pe care universităţile le vor depune în vederea finanţării vor participa şi studenţii.
De altfel, în anul 2004 procentul de creştere a finanţării de bază în raport cu anul 2003 este de 21,3 %, care se adaugă unei creşteri de 9%, acordate prin rectificarea bugetului de stat din anul 2003. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului se angajează să susţină în Comisia de buget finanţe şi în plenul Parlamentului  amendamentele menţionate anterior.
f) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va asigura prin buget indexarea cu 12 % a alocaţiilor pentru burse în procentul alocat indexării salariilor din sistemul bugetar, începând din luna ianuarie 2004. De asemenea, MECT va susţine la rectificarea bugetară din cursul anului 2004, creşterea alocaţiilor pentru burse.
În acest sens, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Consiliul Naţional al Rectorilor şi reprezentanţii studenţilor vor colabora la elaborarea unui mecanism în  vederea acordării de burse private, precum şi pentru redactarea unei reglementări legislative pentru practica studenţilor, începând cu luna noiembrie a anului 2003.
g) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va urmări, iar universităţile vor lua toate măsurile pentru reducerea cuantumului regiei medii de cămin pe complex, achitate efectiv de studenţi, la valoarea recomandată de 600.000 lei/lună. Orice depăşire va fi discutată cu reprezentanţii studenţilor. Până la data de 15 noiembrie 2003, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va solicita consiliilor locale şi consiliilor judeţene să considere energia termică în regim casnic pentru căminele studenţeşti.
h) S-a convenit realizarea unei întâlniri în săptămâna 3 - 9 noiembrie 2003, între reprezentanţii conducerilor Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Ministerului Finanţelor Publice cu reprezentanţi ai organizaţiilor studenţeşti, pentru a se analiza o posibilă reducere de 50% pe transportul feroviar, pentru un număr limitat de călătorii pe trenurile accelerate şi rapide;
i) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va susţine discutarea cu forurile competente a solicitărilor studenţilor din învăţământul superior medical;
j) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Ministerul Sănătăţii vor analiza susţinerea unui program de vaccinare gratuită pentru studenţi pentru profilaxia hepatitei B;
k) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului împreună cu reprezentanţii studenţilor vor realiza demersurile prevăzute de Legea nr.193/1999 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1998 privind acordarea de credite pentru studenţii din învăţământul de stat.

BIROUL DE PRESĂ