Participarea ministrului Remus Pricopie la Congresul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRo)




Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, participă  joi, 21 august, la Suceava, la deschiderea oficială a celui de-al XXXVI-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRo).

Cu acest prilej, ministrul Remus Pricopie va înmâna omologilor din Serbia şi Ucraina, Srdjan Verbic şiSergey Kvit, medalia de aur primită anul trecut din partea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRo). Distincţia AGIRo are caracter transmisibil, în anii anteriori fiind deţinută de Chişinău, Tiraspol, Cernăuţi, Valea Timocului şi Regiunea Odessa.

Evenimentul se desfăşoară la Suceava, Cernăuţi, Chişinău şi Eforie Sud, în perioada 21-28 august, şi va reuni peste 1000 de cadre didactice din România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Macedonia, Albania şi Croaţia. Primul Congres al AGiRo a avut loc în 1898, la Ploieşti.

BIROUL DE PRESĂ