Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Din anul şcolar 2014 - 2015, elevii din clasele a III-a şi a IV-a vor putea învăţa mai multe despre arhitectură şi mediul construit, iar elevii din liceele de muzică vor putea studia istoria jazzului
29.08.2014

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat prin ordin de ministru, programa şcolară pentru disiplina opţională „De-a arhitectura. Educaţie pentru arhitectură şi mediu construit” pentru clasele a III-a şi a IV-a. Timp de o oră pe săptămână, elevii acestor clase pot afla informaţii despre modul în care se construieşte mediul, dar şi elemente minimale de arhitectură.

Programa propune şi activităţi în aer liber, centrate pe identificarea în realitate a conceptelor învăţate în clasă. Anterior adoptării, a existat un proiect de programă şcolară, pilotat în cinci şcoli din Bucureşti, pe parcursul anului şcolar 2012 - 2013. Proiectul a fost elaborat în colaborare cu specialiştii din Ordinul Arhitecţilor din România, Asociaţia Arhitectura şi specialiştii Departamentului de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti.

Au fost aprobate, de asemenea, şi programele şcolare pentru învăţământul liceal, curriculum diferenţiat, filiera vocaţională, profilul artistic, specializarea Muzică, destinate disciplinelor opţionale „Muzică vocală de jazz - muzică uşoară” şi „Istoria Jazzului”. Prima disciplină vizează elevii din ciclul liceal, clasele IX-XII, iar cea de-a doua, elevii din clasele a XI-a şi a XII-a. În cadrul disciplinei „Muzică vocală de jazz - muzică uşoară”, elevii vor aprofunda genurile şi formele muzicale specifice: Ragtime, Blues, Boogie - Woogie, Bebop, jazz afro-brazilian etc. În plus, elevii îşi pot dezvolta competenţe specifice precum interpretarea vocală creativ - expresivă şi vor realiza acompaniamente vocal - instrumentale solo sau în grup. Disciplina „Istoria Jazzului” este axată pe prezentarea originilor şi contextului istoric al apariţiei jazzului, iar liceenii cărora li se adresează vor învăţa să opereze cu concepte şi termeni specifici, dar şi să identifice forme de expresie artistică în muzică, literatură şi dans.

Programele se aplică începând cu anul şcolar 2014  2015.

BIROUL DE PRESĂ


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult