Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Ministrul delegat Mihnea Costoiu: „Provocarea-cheie pentru România pentru orizontul 2020 este dezvoltarea şi dinamizarea inovării prin susţinerea cercetării - dezvoltării”
05.09.2014

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, a participat vineri, 5 septembrie, la Constanţa, la lucrările celei de-a doua sesiuni din 2014 a programului „Academica BNR”, sesiune dedicată managementului universitar.
Ministrul Mihnea Costoiu a subliniat importanţa acestui program care certifică implicarea fermă a Băncii Naţionale în sprijinirea învăţământului universitar şi a declarat că astfel de iniţiative au rolul de a stabili şi stabiliza un solid canal de comunicare între BNR şi mediul academic. „Susţinerea specializării inteligente este unul dintre obiectivele specifice propuse prin Strategia Naţională de CDI. Pentru ca România să devină competitivă la nivel regional şi global în orizontul 2020, avem ca obiective crearea unui mediu stimulativ pentru iniţiativa sectorului privat, centrarea unei părţi importante a activităţilor CDI pe problemele societăţii, susţinerea cercetării de excelenţă, atingerea până în 2020 a masei critice de cercetători şi dezvoltarea unor organizaţii de cercetare performante, capabile să devină operatori regionali şi globali", a afirmat ministrul Mihnea Costoiu. „Prin urmare, provocarea-cheie pentru România pentru orizontul 2020 este dezvoltarea şi dinamizarea inovării prin susţinerea cercetării - dezvoltării, stimularea mediului privat pentru inovare, susţinerea dezvoltării resurselor umane din CDI orientate spre sectoare cu potenţial de creştere", a punctat ministrul cercetării.
La evenimentul de astăzi au participat oficiali BNR, în frunte cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi membrii Consiliului de Administraţie al BNR, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Rectorilor şi ai universităţilor partenere, cadre didactice angrenate în programul „ACADEMICA BNR", precum şi reprezentanţi ai comunităţii financiar-bancare şi de afaceri locale şi regionale.
A doua sesiune din acest an a programului „Academica BNR" se desfăşoară în perioada 4-7 septembrie la Universitatea Maritimă din Constanţa şi este organizată de Banca Naţională a României, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Consiliul Naţional al Rectorilor.
 
BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult