Cuantumul subventiilor individuale de sprijin
07.10.2004
Comunicat de presa - 7 octombrie 2004
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministrul educaţiei şi cercetării,
domnul Alexandru Athanasiu, a aprobat prin ordinul nr. 4912/07.10.2004
cuantumul subvenţiilor individuale de sprijin pentru cazarea studenţilor
care locuiesc în alte spaţii decât căminele instituţiilor de învăţământ
superior de stat. Astfel, pentru lunile octombrie, noiembrie şi decembrie
2004 valoarea acestuia va fi de 600 000 lei/student.
În acest sens, conducerea
ministerului a adresat tuturor instituţiilor de învăţământ superior de
stat o scrisoare în care precizează că subvenţia se acordă începând cu
luna octombrie 2004, inclusiv. Pentru anul 2005 cuantumul lunar al subvenţiei
individuale de sprijin pentru cazare se va stabili prin Ordin al ministrului
educaţiei şi cercetării în funcţie de valoarea subvenţiei acordate studenţilor
cazaţi în căminele instituţiilor de învăţământ superior de stat.
BIROUL DE PRESĂ