Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Banca Mondială a aprobat un împrumut de 200 milioane de Euro destinat sprijinirii liceenilor şi studenţilor români expuşi riscurilor de abandon
20.03.2015

Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, salută decizia Băncii Mondiale, care a aprobat la începutul acestei săptămâni un împrumut de 200 milioane de Euro pentru Proiectul privind învăţământul secundar (Romania Secondary Education Project - ROSE), care urmează a fi implementat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice în următorii şapte ani. „Banca Mondială a sprijinit Ministerul Educaţiei şi Guvernul României încă din anii '90, prin proiecte care au vizat reabilitarea şcolilor şi creşterea calităţii învăţământului preuniversitar, în general, şi a celui din mediul rural, în particular. A sprijinit, de asemenea, prin asistenţă tehnică şi studii relevante reformele din învăţământul superior, finanţarea pe elev în sectorul preuniversitar, dezvoltarea învăţământului românesc, în ansamblu. Nu pot decât să salut continuarea acestei colaborări ce reprezintă un semnificativ pas înainte pentru educaţia din România”, a declarat ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu.

Proiectul privind învăţământul secundar (Romania Secondary Education Project - ROSE) are ca obiective principale creşterea ratei de tranziţie de la învăţământul secundar superior la învăţământul terțiar, respectiv sporirea şanselor studenţilor români de a finaliza cu succes studiile universitare. Concentrându-se pe şcoli cu un procent redus de promovare la examenul de bacalaureat şi pe grupuri de elevi şi studenţi expuşi riscului de nepromovare, cu accent pe cei din grupuri dezavantajate, activităţile din cadrul proiectului vor urmări reducerea abandonului şcolar şi universitar, precum şi creşterea numărului absolvenţilor de învăţământ superior.

Activităţile includ finanţări acordate liceelor pentru a veni în sprijinul elevilor care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat și admiterea în învăţământul superior şi care au nevoie de cursuri suplimentare de pregătire, consiliere şi îndrumare. De asemenea, va fi acordat sprijin şi pentru acţiuni extracuriculare sau pentru dotări. Pe lângă intervenţiile directe de la nivelul unităţilor de învăţământ, proiectul vizează și intervenţii sistemice, cum ar fi revizuirea programelor școlare, perfecţionarea cadrelor didactice şi revizuirea unor aspecte legate de cadrul naţional de evaluare şi examinare menite a îmbunătăţi calitatea educaţiei în ciclul secundar superior. Suplimentar, universităţile publice vor primi finanţări pentru derularea unor activităţi de pregătire suplimentară, tutoriat, coaching, programe de vară tip „punte” între licee şi universităţi, precum şi pentru dezvoltarea unor centre de învăţare.

Începând din anul 2013, Banca Mondială a sprijinit şi pregătirea unor strategii în domeniul educaţiei, cum ar fi învăţarea pe tot parcursul vieţii, reducerea ratei de părăsire timpurie a şcolii, învăţământul terţiar, precum şi consolidarea capacităţii instituţionale a Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Memorandumul de aprobare a raportului de negociere privind Acordul de împrumut dintre România şi Banca Mondială, în valoare de 200 milioane euro în vederea susţinerii implementării acestui proiect, a fost validat în şedinţa de Guvern din data de 25 februarie 2015.

BIROUL DE PRESĂ


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult