Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Declaratiile domnilor Mircea Miclea si Alexandru Athanasiu cu prilejul predarii stafetei pentru functia de ministru al educatiei si cercetarii
29.12.2004

Comunicat de presa - 29 decembrie 2004

COMUNICAT DE PRESĂ

Declaratiile domnilor Mircea Miclea si Alexandru Athanasiu cu prilejul predarii stafetei pentru functia de ministru al educatiei si cercetarii

Bucuresti, 29 decembrie 2004

Cum apreciati ca ati incheiat mandatul?
Alexandru Athanasiu: Acest mandat a avut unele impliniri concrete si durabile…Au fost si unele neimpliniri, dar domnul ministru a spus ca va continua sa stabilizeze sistemul de invatamant. Cred ca ameliorarea invatamantului va trebui continuata  pe trei mari directii:
1. acces cat mai larg la invatamant in toate formele lui.
2. o mai sustinuta finantare a invatamantului
3. o legatura mai stransa, mai eficace, cu calificarile de pe piata de munca.
Noul ministru a fost cancelar al UBB si stie bine ca o data cu legea structurii ciclului de studii noi am urmarit sa facem un invatamant ocmpetitiv. Daca in 2007, acest sistem nu va produce specializari necesare pe piata fortei de munca, vom avea foarte multe imobile universitare si din ce in ce mai putini studenti. Eu ii doresc succes in aceasta misiune si vreau sa mai spun ca detine un avantaj in plus: este ardelean si, prin urmare, are tenacitatea istorica si proximitatea fata de civilizatia occidentala.

Care sunt obiectivele dvs.?
Mircea Miclea: Cred ca intai trebuie sa intelegem ca reforma este un proces continuu, ca ea a avansat cu viteze diferite, cateodata mai repede, cateodata mai încet, dar ea a avansat mereu din ’90. Ceea ce trebuie sa facem este să continuam reforma intr-un ritm mai accelerat, astfel incat sa realizam cateva lucruri care pentru mine sunt prioritare.
1. Primul vizeaza calitatea din sistemul de invatamant la toate nivelurile. Cred că în cel mai scurt timp cu putinţă vom veni cu o lege a asigurarii calitatii in procesul de invatamant.
2. Descentralizarea sistemului de invatamant, pentru ca impresia mea este ca ne putem adapta mult mai bine la mediul in care functioneaza scoala in UE daca functionam cu mai multe motoare deodata, nu numai la nivelul ministerului, ci n fiecare unitate scolara. Vom descentraliza sistemul pentru a accelera ritmul de sincronizare cu Uniunea Europeana.
3. Vom fi mai scrupulosi in legătură cu modul de cheltuire a banului public. Vom da din ce în ce mai multă autonomie, dar vom şi cere socoteala pentru modul in care va fi utilizat banul public, incepand cu ministerul, până la ultimul om care este implicat în sistemul de învăţământ şi care gestionează banul public.
4. Intrucat apare descentralizarea, cerd că este extrem de important să profesionalizam managementul institutiilor scolare. Trebuie sa fie oameni care se dedica si care vor sa faca o cariera in managementul unitatilor scolare.
O chestiune fundamentală care nu va fi atât de vizibilă de la început, dar pe care eu o socotesc extrem de importantă, este aceasta: voi incerca sa conving Guvernul şi cât mai multă lume că educatia nu este un centru de cost, ci un centru de profit. Într-o economie a cunoaşterii şi într-o economie unde marea majoritate a valorii adăugate nu vine din materia primă implicată într-un produs, ci din cunoştinţele înmagazinate în produsul respectiv,  valoarea adăugată este dată de cunoştinţele înmagazinate, iar aceste cunoştinţe sunt furnizate de sistemul de educaţie şi cercetare. Daca vrem sa avem sanse de reusita, trebuie sa vedem in educatie un centru de profit pe termen lung, nu un cerntru de cost. Nu mai sunt cheltuieli pentru educatie, sunt investitii intr-o economie a cunoasterii.

Ati stabilit echipa cu care veti lucra ?
Mircea Miclea: Nu, inca nu. Am câteva nume in minte, dar nu am luat inca o decizie. Acest lucru nu a fost o prioritate a Guvernului. Va veni randul şi pentru aşa ceva, sper cât de repede cu putinţă.

Obiectivele imediate?
Mircea Miclea: In primul rand, sunt cateva lucruri care se refera la gestiunea imediata a sistemuui. Intai trebuie finalizata situatia rectorilor la universitatile care nu au organizat inca alegerile. În al doilea rând, trebuie discutate si finalizate programele pentru clasele a XI-a si a XII-a chiar in aceasta luna. Apoi, cred că vom face un calcul al impactului relaxarii fiscale asupra salariilor profesorilor, pentru ca intentia noastra este de a respecta deadline-urile in legatura cu cresterile salariale. Acesta relaxare fiscala va aduce o crestere a  veniturilor nete ale personalului didactic.

În legătură cu modalitatea de admitere in clasele a IX -a, XI-a, cu examenul de bacalaureat…?
Mircea Miclea: Odata stabilite regulile jocului, nu le vom schimba in nici un fel. Le vom mentine foarte riguros, ca sa nu introducem balans in sistem. Principalul lucru din acest punct de vedere trebuie sa fie stabilitatea. NU putem sa schimbam de la an la an modul in care se face evaluarea elevilor pentru că introducem tensiune artificiala si facem sistemul nepredictibil iar elevii nu mai stiu ce sa invete. Si mai este un alt aspect. Stiind care sunt materiile de bacalureat, elevii din liceu, avand foarte multe materii, se focalizeaza doar pe cele care constituie probe ale numai acestui examen, nelgijand restul materiilor din programa. Probabil va trebui sa studiem mai amanuntit sitemul britanic, unde elevii isi aleg o serie de discipline, considerate de ei majore si unele minore. Asta nu înseamna ca sunt mai putin importante. In functie de aceste alegeri, ei isi stabilesc ruta de discipline din care dau examenul.

Sa întelegem ca modificarile din sistemul de desfasurare a examenului de bacalaureat si a testelor nationale vor fi introduse din 2006 ?
Mircea Miclea: Înainte de asta trebuie sa facem o diagnoza foarte riguroasa a sistemului. În martie, cel mai târziu, vom convoca Consiliul Reformei. Probabil nu o sa se numeasca asa. Va fi un fel de consiliu al inteleptilor, al oamenilor cu maxima expertiza in sistem, din afara ministerului, care sa faca o analiza a sistemului. Si in functie de acest lucru, vom stabili programul pe termen mediu si lung.

Serviciul Relatii Publice si Mass Media


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult