Lansare oferta de burse 2005-2006
07.12.2004
Comunicat de presa - 7 decembrie 2004
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin Oficiul Naţional al Burselor de Studii în Străinătate, a lansat oferta de burse 2005-2006 pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare în străinătate. În cadrul acesteia, există patru tipuri de burse de studiu:
I. Burse pentru stagii de
studii universitare şi postuniversitare în străinătate finanţate de Guvernul
României (600 de luni de bursă, fracţionabile în funcţie de numărul candidaţilor)
II. Burse în cadrul acordurilor
bilaterale de colaborare şi burse acordate unilateral de alte state (367)
+ 508 luni - bursă, fracţionabile în diverse perioade stabilite de ţările
care le acordă)
III. Burse de studii postuniversitare
în străinătate „Theodor Aman” în domeniul artelor plastice (1)
IV. Burse de studii şi cercetare
postuniversitară şi postdoctorală „Nicolae Titulescu” pentru formarea de
specialişti în scopul integrării în Uniunea Europeană (250).
IMPORTANT: Bursele pentru
stagii de studii universitare şi postuniversitare în străinătate finanţate
de Guvernul României sunt diferite de Bursa Specială "Guvernul României”,
instituită în această toamnă.
În cazul burselor în străinătate
finanţate de Guvernul României sunt disponibile 600 luni bursă aferente
fiecărui an universitar pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare
în străinătate, durata unei burse fiind între 2 şi 10 luni, în funcţie
de criteriile de selecţie stabilite de Consiliul O.N.B.S.S. şi de acceptul
de primire la studii a candidatului, transmis de universitatea primitoare
din străinătate. Candidaţii care pot să se înscrie la concurs trebuie să
fie cetăţeni români cu domiciliul stabil în România şi să provină din instituţii
de învăţământ superior acreditate, cursuri de zi. O persoană poate beneficia
de o singură dată în întreaga sa activitate de o bursă de studii universitare
sau postuniversitare în străinătate finanţată de Guvernul României. Termenul
limită de depunere a dosarului, personal sau prin poştă, la Registratura
M.Ed.C. (Str. Spiru Haret, nr.10, Bucureşti, cod 010176) este 31 martie
2005.
Bursierii români trimişi
în străinătate, pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare,
beneficiază de:
a) bursă lunară în valută
de până la 1000 USD, destinată acoperirii cheltuielilor de hrană, de cazare,
transport local, procurării de cărţi şi rechizite şi, eventual, plata unor
taxe şcolare pe perioada aprobată pentru studii în străinătate.
b) bilete de transport internaţional
până la locul de stagiu şi retur, o singură dată într-un an universitar,
achiziţionate de O.N.B.S.S., conform legislaţiei în vigoare;
c) dreptul de reluare a
studiilor întrerupte în ţară pentru studenţii care au efectuat în străinătate
studii parţiale.
Plecarea la studii în străinătate
se face cu condiţia prezentării situaţiei şcolare privind promovarea anilor
de studii anteriori sau obţinerea diplomei, după caz. După anunţarea rezultatelor
finale, persoanele nominalizate trebuie să transmită O.N.B.S.S. cererea
de plecare în baza datelor prevăzute în scrisoarea oficială de primire
la studii în anul universitar 2004 - 2005 şi anume: universitatea, facultatea,
specializarea şi perioada. Instituţiile de învăţământ superior acreditate
sunt informate în legătură cu prevederile H.G. nr. 697/1996 modificată
cu H.G. nr. 533/1998, conform cărora la terminarea stagiului de studiu
din străinătate beneficiarul unei burse finanţate de Guvernul României
are obligaţia de a reveni în ţară şi de a presta o activitate corespunzătoare
calificării obţinute, pe o perioadă de minim un an. Rezultatele concursului
se comunică prin afişare la sediul O.N.B.S.S. (Str. Spiru Haret, nr.12,
Bucureşti, cod 010176) şi pe site-ul www.burse.edu.ro. Criteriile de selecţie
a dosarelor sunt importanţa specializării în care se solicită bursa, cu
prioritate din cadrul domeniilor de interes ale României pentru integrarea
în UE, reprezentativitatea domeniului în ţara în care se efectuează stadiul
de studii şi rezultatele evaluării.
În cazul burselor în acord
bilateral şi a burselor acordate unilateral oferta se referă la burse de
studii în străinătate pentru studii universitare complete sau parţiale,
studii postuniversitare complete sau parţiale, stagii de cercetare/specializare,
stagii complete de doctorat, cursuri de vară (limbă, literatură şi civilizaţie).
Bursele se acordă prin concurs, în funcţie de gradul de îndeplinire a cerinţelor
profesional-ştiinţifice asociate tipului de burse, iar bursierii români
care pleacă în străinătate prin intermediul acestor burse beneficiază de:
- burse finanţate de guvernul
ţării primitoare care acoperă cheltuielile de întreţinere în străinătate,
asistenţă medicală în caz de urgenţă, transport intern, conform documentelor
de colaborare bilaterală sau ofertelor unilaterale, după caz;
- burse lunare în valută,
acordate de M.Ed.C. prin O.N.B.S.S., în completarea burselor finanţate
de guvernul ţării primitoare, cu un cuantum stabilit anual, pe ţări, cu
avizul M.A.E.
- bilete de transport internaţional
(dus-întors) o singură dată într-un an universitar achiziţionate de O.N.B.S.S.
conform legislaţiei în vigoare, documentelor de colaborare bilaterală sau
ofertelor unilaterale, după caz.
Situaţia estimativă a ofertei
de burse în cadrul acordurilor bilaterale şi a burselor acordate unilateral
se prezintă astfel:
Albania (număr de burse neprecizat),
Algeria (6 burse), Armenia (12 burse + 9 luni fracţionabile în burse pe
perioade de minimum 3 luni pentru stagii de specializare), Azerbaidjan
(8 burse + 30 luni - bursă, pentru stagii de specializare, fracţionabile
în perioade de 3-9 luni), Belgia (5 burse + 6 luni - bursă, fracţionabile
în perioade de min. 3 luni pentru stagii de cercetare oferite de comunitatea
flamandă şi 12 burse + 18 luni - bursă pentru stagii de specializare sau
cercetare oferite de comunitatea franceză), Bulgaria (12 burse + 20 luni
– bursă, fracţionabile în perioade de min. 2 luni pentru stagii de specializare
universitară sau postuniversitară), Cehia (6 burse + 27 luni – bursă, fracţionabile
în perioade de min. 3 luni pentru stagii de studii universitare parţiale
sau stagii de cercetare în cadrul doctoratului), China (24 burse), Danemarca
(3 burse + 30 luni – bursă, fracţionabile în perioade de 4 – 8 luni pentru
stagii de studii universitare parţiale sau cercetare), Egipt (10 burse),
Elveţia (3 burse), Federaţia Rusă (129 burse), Finlanda (3 burse + 23 luni
– bursă, fracţionabile în perioade de min. 4 luni pentru stagii de studii
postuniversitare şi cercetare), Georgia (3 burse), Grecia (6 burse + 10
luni – bursă de studii postuniversitare sau cercetare), India (6 burse),
Iordania (10 burse), Iran (număr de burse neprecizat), Israel (5 burse),
Italia (90 luni – bursă de studiu), Luxemburg (3 burse + 6 luni – bursă
cursuri de vară), Maroc (5 burse), Mexic (număr de burse neprecizat), Nigeria
(5 burse), Norvegia (2 burse + 18 luni – bursă, fracţionabile în perioade
de min. 3 luni pentru stagii de cercetare sau studii universitare parţiale),
Pakistan (5 burse), Polonia (10 burse + 20 luni bursă), Serbia şi Muntenegru
(5 burse + 20 luni – bursă pentru stagii de specializare), Siria (5 burse),
Slovacia (15 burse + 66 luni – bursă), Slovenia (10 burse), Spania (număr
neprecizat de burse), Suedia (2 burse + 9 luni – bursă, fracţionabile în
perioade de min. 4 luni pentru studii universitare parţiale sau postuniversitare),
Tunisia (7 burse), Turcia (8 burse), Ucraina (număr neprecizat de burse),
Ungaria (18 burse + 100 luni – bursă) şi Vietnam (10 burse + 6 luni – bursă
pentru stagii de specializare sau cercetare).
De asemenea, M.Ed.C. oferă
250 de burse de studii şi cercetare postuniversitară şi postdoctorală „Nicolae
Titulescu”, pentru formarea de specialişti în scopul integrării în Uniunea
Europeană instituite prin H.G. nr. 903/2003 şi o bursă de studii postuniversitare
în străinătate „Theodor Aman” pentru domeniul artelor plastice. Informaţii
suplimentare despre aceste burse sau tipuri de formulare de înscriere sunt
disponibile pe pagina web a O.N.B.S.S., www.burse.edu.ro.
BIROUL DE PRESĂ