Comunicat de presa - 28 mai 2002


28.05.2002

Comunicat de presa - 28 mai 2002

COMUNICAT

Ca urmare a afirmatiilor facute de liderii Federatiei Sindicatelor Independente din Învatamânt „Spiru Haret”, Ministerul Educatiei si Cercetarii precizeaza urmatoarele:

Conform protocolului încheiat între MEC si Federatiile Sindicatelor Reprezentative din Învatamânt – FEN, FSLI, FSN „Alma Mater”- s-a constituit comisia comuna pentru elaborarea legii salarizarii bugetarilor.
De asemenea, cele trei federatii sindicale si-au desemnat reprezentantii în Consiliul National pentru Finantarea Învatamântului Superior si Consiliul National pentru Finantarea Învatamântului Preuniversitar. Au fost elaborate doua proiecte de Ordonanta de Urgenta, unul privind majorarea de la 01.06.2002 cu 5% a coeficientului de ierarhizare pentru personalul didactic calificat si didactic auxiliar din învatamântul preuniversitar din unitatile conexe, Bibliotecile Centrale Universitare si din Biblioteca Pedagogica Nationala si celalalt pentru stabilirea unei valori unice a coeficientului de multiplicare 1,00, care se va aplica de la 01.01.2003.
Mentionam ca în protocol nu sunt prevazute restructurari ale personalului didactic calificat, asa cum FSIÎ „Spiru Haret” încearca sa dezinformeze. Prin urmare, afirmatia conform careia începând cu 1 septembrie a.c. va avea loc o reducere de 25.000 de posturi în învatamântul preuniversitar nu este altceva decât un neadevar flagrant, iar numarul de 28 de elevi la clasa a IX-a nu contravine reglementarilor în vigoare.
Mentionam ca Uniunea Europeana nu a solicitat si MEC nu a transmis date referitoare la numarul de elevi din România. Asadar, Ministerul Educatiei si Cercetarii nu a comunicat UE cifre false, asa cum sustin liderii FSLIÎ „Spiru Haret”.
MEC îsi reafirma înca o data disponibilitatea pentru dialog, considerând ca doar pe aceasta cale si printr-un parteneriat real pot fi solutionate problemele sistemului de învatamânt.

Biroul de Presa