Comunicat de presa - 24 mai 2002
COMUNICAT DE PRESA
Intrat, probabil, în ultima vreme într-un con de umbra, postura care nu-i convine deloc, domnul Andrei Marga nu rateaza nici o ocazie de a iesi la rampa cu declaratii fulminante. Din pacate, în urma lor nu ramâne decât zgomot!
Bine ar fi, daca înainte de a se avânta în afirmatii care fac deliciul gazetelor, dl. Andrei Marga ar privi putin în urma la perioada în care a ocupat functia de ministru al învatamântului.
Prin urmare, îi reîmprospatam memoria fostului ministru reamintindu-i maniera originala de acum doi ani în care a organizat înscrierea în clasa a IX-a, deoarece singurul principiu dupa care a fost realizata, a fost cel al haosului organizator!
Mai mult, în intervalul în care a fost ministru, licitatiile pentru manuale au reprezentat consistente subiecte de presa din cauza caracterului lor clientelar!
Tot în timpul „mandatului Marga”, cadrele didactice au declansat o greva generala care a durat mai bine de o luna, situatia riscând la un moment dat sa iasa total de sub control, întrucât profesorii au fost mai aproape ca niciodata de înghetarea anului scolar.
Pe de alta parte, e evident faptul ca domnului Marga îi este mult mai comod sa-i îndemne pe altii sa citeasca, decât sa-si cenzureze propriile iesiri în decor! Din nefericire, acest lucru e extrem de trist pentru o personalitate de anvergura domniei sale si mai mult decât atât, ne aduce aminte de „lupul moralist”!
Cât despre politizarea învatamântului, recunoastem ca e un leit-motiv bun de scos în fata atunci, când în lipsa de alte argumente, domnul Marga vrea sa puncteze la capitolul „impresie artistica”. Numai ca, din nou, domnul profesor omite sa precizeze criteriile preponderent politice care au stat la baza selectiei colaboratorilor domniei sale în perioada în care a fost ministru. Altfel spus, Ministerul Educatiei Nationale devenise o „pepiniera de specialisti”, o parte din cei 15 000 regasindu-se si aici!
În ceea ce priveste „criticile de la Salamanca, Zurich si Bucuresti” care provoaca „un handicap universitatilor”, probabil ca dl. Marga se refera (si) la domnia sa, care nu scapa nici un moment sa se manifeste în afara tarii ca un… bun român! Nu ne îndoim ca pe tema „socialismului oriental”, alta sintagma des invocata, dl. Andrei Marga stie mai mult decât spune si îsi poate argumenta afirmatiile în cunostinta de cauza, gratie lucrarilor publicate în acest domeniu.
Domnul Andrei Marga acuza MEC de „demontarea studiilor de master”. Pentru o mai buna informare a domniei sale, dar si a opinie publice, precizam ca cifrele de scolarizare aprobate în anii 2001si 2002 au fost 16.000, respectiv 16.766 locuri pentru acest tip de studii, comparativ cu anul 2000, când au fost aprobate 15.000!
În ceea ce priveste „demontarea studiilor în limbi moderne”, dl. rector Andrei Marga ar fi trebuit sa cunoasca H.G. 1336 / 2001, în care, pentru prima data, se mentioneaza ca „printr-un program de studiu complementar se asigura însusirea unei alte limbi straine dintre cele oficiale în UE, alta decât cea studiata în cadrul specializarii sau specializarii duble”.
Din ianuarie 2001, conducerea MEC a adoptat o politica rationala si echilibrata, constienta de faptul ca procesul de reforma trebuie impus si gestionat cu maxima responsabilitate, dupa o lunga perioada de masuri inconsecvente care au perturbat serios sistemul de învatamânt.
Între lucrurile pe care nu doreste sa le vada dl. Marga, dar care reprezinta realitatile de dupa anul 2000, mentionam:
- Examenele programate anul trecut s-au desfasurat, asa cum este de altfel normal, fara scandalurile cu care ne obisnuisem în perioada 1997-2000. Ca atare, examenele anului 2002 le-am gândit astfel încât sa pastram lucrurile bune si sa corectam greselile.
- Repartizarea computerizata a celor aproximativ 200.000 de absolventi de gimnaziu a fost o adevarata reforma, nu numai pentru învatamânt, dar si pe plan social. Acum, acest program are recunoastere internationala fiind singurul selectionat din tarile Europei Centrale si de Est si premiat la sfârsitul anului trecut, la Bruxelles, cu titlul de Very Best Practice in Europe.
- Tot în 2001, peste 30.000 de cadre didactice au urmat cursuri de perfectionare sustinute din bugetul MEC cu aproximativ 40 de miliarde de lei. Anul acesta, sumele alocate în acest sens reprezinta 120 de miliarde, convinsi fiind ca formarea continua si evaluarea periodica a profesorilor reprezinta elemente esentiale pentru calitatea procesului didactic.
- Începând cu anul 2001-2002, au fost alocate, pentru prima data, 1.000 de burse studentilor din mediul rural, care se pregatesc sa devina profesori calificati de limba si literatura româna, istorie, geografie, limba engleza, limba franceza etc.
- În vederea respectarii angajamentelor asumate prin Programul de Guvernare, MEC considera o prioritate asigurarea accesului tuturor elevilor la educatia de baza. În acest sens, sunt organizate programe de prevenire a abandonului scolar, programe pentru acordarea celei de-a doua sanse pentru tinerii si adultii cu instruire incompleta, de sustinere a limbilor si culturilor minoritare, de dezvoltare a zonelor defavorizate în plan educational, de reinsertie a persoanelor marginalizate sau excluse social, de educatie compensatorie.
O mentiune speciala merita programul „Accesul la educatie al grupurilor defavorizate cu focalizare pe comunitatile de rromi”, program care beneficiaza de o finantare PHARE de 7 milioane de EURO.
- Anul scolar 2001-2002 este si primul în care elevii proveniti din familii cu probleme sociale au primit rechizite gratuite. S-au cheltuit în acest sens peste 200 de miliarde de lei, ceea ce a însemnat 4.000 de tone de rechizite pentru aproape un milion de elevi.
- Acestei sustineri i se adauga burse, tabere gratuite pentru 16.000 de elevi si pentru copiii cadrelor didactice, precum si subventionarea taberelor pentru alte sute de mii de elevi.
- Pentru copiii aflati în dificultate, cuprinsi în învatamântul special, MEC a derulat programe speciale de integrare în învatamântul de masa. Astfel, jumatate din elevii învatamântului special au fost integrati, mentinându-se subventionarea în vederea asigurarii unei dezvoltari si socializari armonioase pentru fiecare.
- Pentru manualele scolare, MEC a cheltuit anul trecut, 344 de miliarde de lei.
- Elevii performanti s-au bucurat de premii care au totalizat în anul 2001, 4,5 miliarde de lei, fata de 280 de milioane de lei, acordati în anul 2000. Pentru prima data au fost premiati în mod egal si profesorii lor, dar si scoala în care s-au format. Tot pentru sustinerea lor a fost Centrul National de Excelenta pentru elevi capabili de performanta si 9 centre zonale. În aceste centre, elevii performanti urmeaza programe speciale de pregatire.
- În 2001 au fost reabilitate 273 de scoli, alte 543 fiind în curs de reabilitare (pentru comparatie, în anul 2000 au fost finalizate reparatiile în numai 20 de scoli). Peste 400 de scoli din mediul rural au fost restructurate, asigurându-li-se cadre didactice calificate, iar elevilor mijloace de transport de la scoala la domiciliu. Au fost trimise în teritoriu 193 de microbuze de 16 si 22 de locuri, care au necesitat 80 de miliarde de lei.
- Anul 2002 aduce o noua posibilitate de reabilitare si de dotare a scolilor vocationale din fonduri PHARE, prin lansarea unei noi componente a Programului PHARE-VET, initiat în 1994. Conditia impusa de UE este aceea de a implica autoritatile locale, ceea ce va permite o dezvoltare a descentralizarii deciziilor în beneficiul comunitatii.
O componenta importanta a strategiei de dezvoltare a învatamântului preuniversitar este informatizarea. Guvernul a aprobat un credit de 200 de milioane de dolari pentru informatizarea scolilor, care se va derula începând cu anul 2002. În anul 2001 au fost achizitionate 15 000 de calculatoare, însumând peste 300 de miliarde de lei. Proiectul de informatizare reprezinta nu numai dotarea cu calculatoare a scolilor, dar si schimbarea radicala a procesului de învatare/predare. Utilizarea noilor tehnologii în procesul didactic presupune pregatirea corespunzatoare a profesorilor, inclusiv prin restructurarea procesului de formare profesionala initiala. Proiectul este parte integranta a initiativei UE, eLearning,, cuprinsa în strategia eEurope, elaborata de Comisia Europeana.
Daca pe timpul ministeriatului domnului Andrei Marga, dialogul si transparenta erau privite cu ostilitate, acum MEC insista pentru dezvoltarea unui real parteneriat social. În acest sens, recentul Protocol încheiat de catre MEC cu Federatiile Sindicatelor Reprezentative din Învatamânt dovedeste importanta pe care guvernul actual o acorda cadrelor didactice si deschiderii spre permanentizarea dialogului. Prin acest document au mai fost stabilite masuri pe termen scurt si mediu, în vederea majorarii salariale în învatamântul universitar si preuniversitar. Majorarea salariala de la 1 iunie cu 5% asigura o crestere a salariilor pentru personalul didactic si didactic auxiliar în anul 2002 de 33%, cu 13% peste rata prognozata a inflatiei, lucru unic în istoria postdecembrista a învatamântului românesc.
Pentru prima data, într-un protocol cu sindicatele, de comun acord, se precizeaza: „MEC si partenerii sociali vor stabili un program concret de masuri în vederea cresterii calitatii procesului educational”.
În concluzie, consideram ca atitudinea domnului Andrei Marga de a permanentiza atacurile la adresa MEC demonstreaza ca domnia sa nu are nimic altceva mai bun de facut, desi este rectorul unei unei universitati de prestigiu.
Biroul de Presa