Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Nou regulament - cadru de organizare şi desfăşurare a taberelor, excursiilor, expediţiilor şi a altor activităţi de timp liber în învăţământul preuniversitar
12.04.2016

Taberele, excursiile, expediţiile şi alte activităţi de timp liber din învăţământul preuniversitar se vor organiza după un nou Regulament-cadru, aprobat astăzi, 12 aprilie, de ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.
Documentul statuează o serie de reguli şi obligaţii menite să ducă la asigurarea, din partea cadrelor didactice şi a unităţilor de învăţământ preuniversitar, a condiţiilor de siguranţă pentru elevi şi preşcolari pe durata activităţilor mai sus amintite. Nu în ultimul rând, regulamentul stipulează o serie de obligaţii şi pentru toţi participanţii la tabere sau excursii: elevi, profesori şi părinţi.
Una dintre schimbările majore aduse de noul regulament este aceea că mută decizia privind aprobarea respectivei activităţi de la inspectoratul şcolar judeţean la unitatea de învăţământ, demers care urmăreşte simplificarea procesului organizatoric. A fost eliminată condiţia ca documentaţia necesară aprobării deplasării să fie realizată cu o lună înainte.Pe de altă parte, regulamentul face distincţie clară între activităţile realizate în localitatea în care se află unitatea de învăţământ şi cele din altă localitate, reducând astfel birocraţia în cazul activităţilor derulate în localitate. Mai mult, a fost simplificat şi formularul prin care părintele/tutorele legal îşi exprimă acordul de participare al copilului.
Regulamentul aprobat este un document-cadru bine structurat, suplu, care stipulează atât documentqţia necesară aprobării şi derulării activităţilor, cât şi obligaţiile cadrelor didactice organizatoare, ale părinţilor şi ale elevilor. Nu în ultimul rând, acesta permite unităţilor de învăţământ elaborarea unor regulamente proprii, adaptate specificului unităţilor de învăţământ.
 
BIROUL DE COMUNICARE
Documente atasate:


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult