![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Învăţământ preuniversitar | Învăţământ superior | Învăţământ minorităţi | Cercetare | Resurse umane | Recunoastere diplome si vizare | Relații Internationale si Europene |
Despre instituție / Despre noi / Minister
Informații de interes public
Navigare rapidă
Contact
Ministerul Educaţiei Naţionale Str. Gen. Berthelot 28-30 Sector 1, 010168, Bucureşti Tel. Centrală: 4056200;4056300 Relaţii cu publicul |
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
![]() Festivitate de decernare a titlului „Şcoala Europeană", ediţia 2016 (17 iunie, ora 13:00, Palatul Parlamentului)
16.06.2016
Ministerul
Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice organizează vineri,
17 iunie 2016, ora 13:00, la Palatul Parlamentului (Sala „Spiru
Haret"), festivitatea de premiere a celor 60 de unităţi de învăţământ
preuniversitar câştigătoare în cea de-a XIII-a ediţie a Competiţiei
Naţionale „Şcoală Europeană”. Premiile vor fi înmânate
de Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Monica Cristina
Anisie. Fiecare unitate de învăţământ va primi certificatul „Şcoală Europeană
- 2016” şi un premiu în valoare de 5.000 lei, ce va fi utilizat pentru dotări.
Decizia privind bunurile care vor fi achiziţionate aparţine conducerii fiecărei unităţi şcolare.
La
ediţia din acest an s-au înscris 117 unităţi de învăţământ
preuniversitar
din 34 de judeţe şi din Capitală. Primele 5 locuri au fost ocupate, în
ordine, de Liceul „Ştefan Procopiu” din Vaslui (198 puncte), Colegiul
Naţional „Nicolae Titulescu” din Pucioasa (187 puncte), Liceul
„Voievodul Mircea” din Târgovişte (186 puncte), Şcoala
Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu” din Bucureşti (182 puncte)
şi Colegiul Tehnic ,,Mihai Băcescu” din Fălticeni (178 puncte). Dintre
cele 1.794 de unităţi de învăţământ preuniversitar participante la cele
treisprezece ediţii anterioare, 651 au primit
titlul de „Şcoală Europeană”.
Competiţia
se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar
care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul
educaţiei şi formării profesionale şi constă în evaluarea calităţii şi
coerenţei managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale,
precum şi a impactului pe care activităţile derulate
în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaţionale
şi a ethosului şcolii. Certificarea
şcolilor cu titlul „Şcoală Europeană” le conferă recunoaştere
şi prestigiu în cadrul comunităţilor educaţionale, iar eforturile pe
care le fac pentru menţinerea titlului obţinut determină un interes tot
mai crescut pentru dezvoltarea de noi proiecte.
Certificatul obţinut are o valabilitate de trei ani, după care şcoala
trebuie să concureze din nou pentru a reconfirma titlul. În
acest sens, trebuie să dezvolte noi proiecte de parteneriat cu alte
şcoli din Uniunea Europeană, iar managementul şcolii trebuie
să fie unul coerent şi performant, centrat pe dezvoltarea dimensiunii
europene a educaţiei. Evaluarea
candidaturilor şcolilor înscrise a avut la bază următoarele
criterii: coerenţa activităţilor derulate în cadrul
proiectelor/programelor comunitare cu politica generală a instituţiei
şcolare, integrarea activităţilor derulate în cadrul
proiectelor/programelor comunitare în programul curent al şcolii,
performanţele şcolare
reflectate în rezultatele elevilor la examenele naţionale, olimpiade şi
concursuri şcolare, asigurarea egalităţii de şanse, continuitate şi
constanţă în derularea de activităţi/proiecte/programe comunitare,
strategie şi modalităţi de implementare şi evaluare,
strategie şi modalităţi de valorizare (diseminare şi exploatare a
rezultatelor/produselor),
dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei prin activităţile de cooperare europeană
şi calitatea documentelor de candidatură (documentele manageriale pentru perioada 2013-2016, formularul de candidatură
şi portofoliul ilustrativ). Rezultatele complete sunt disponibile pe site-ul Ministerului Educaţiei
la următoarea adresă: http://www.edu.ro/index.php/articles/24476. BIROUL DE COMUNICARE
|
Utile
Ultimele documente
|