Intalnirea ministrului educatiei si cercetarii cu asociatiile profesionale din invatamant
COMUNICAT DE PRESĂ
Întâlnirea ministrului educaţiei şi cercetării cu asociaţiile profesionale din învăţământ
La sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc întâlnirea dintre ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Mircea Miclea, şi reprezentanţii unor asociaţii profesionale din învăţământ, în cadrul căreia ministrului educaţiei şi cercetării i-au fost prezentate obiectivele, activităţile şi rezultatele obţinute de aceste asociaţii.
Fiecare asociaţie a pus la dispoziţia conducerii MEdC o mapă de prezentare şi o selecţie a produselor realizate, insistându-se asupra modului în care fiecare asociaţie a contribuit la susţinerea iniţiativelor şi priorităţilor strategice ale MEdC.
Domnul Mircea Miclea i-a informat pe cei prezenţi despre preocupările actuale ale ministerului în domeniile asigurării calităţii în educaţie şi descentralizării învăţământului preuniversitar şi a consecinţelor acestora asupra curriculumului, evaluării interne şi externe a elevilor, manualelor, formării profesorilor, managementului şcolar şi a salutat iniţiativa asociaţiilor de a se implica în mod profesionist în dezbaterea şi implementarea acestora.
De asemenea, domnul ministru a insistat asupra necesităţii formalizării relaţiei de colaborare între minister şi diferitele asociaţii profesionale (acord/ contract de colaborare) şi a implicării asociaţiilor în proiecte de cercetare alături de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi universităţi.
Ministrul educaţiei şi cercetării a recomandat acreditarea programelor de formare oferite cadrelor didactice de către asociaţii, atragerea tuturor grupurilor de interese (inclusiv a altor asociaţii profesionale) în dezbaterea publică a proiectelor de legi, includerea lor în grupurile de lucru tematice ale ministerului, recuperarea şi valorizarea resurselor de expertiză din sistem (recunoaşterea formatorilor, acreditarea programelor de formare existente etc ), includerea activităţilor desfăşurate de asociaţii în calendarul de activităţi a ministerului şi asigurarea transparenţei în informarea cadrelor didactice interesate.
Participanţii au apreciat în mod deosebit caracterul deschis şi constructiv în care s-a derulat întâlnirea, concluzia fiind că asociaţiile profesionale pot juca rol de interfaţă între abordările de tip complementar (de la nivel central spre bază şi invers) în promovarea schimbărilor. De altfel, alături de sindicate, asociaţiile profesionale pot contribui la soluţionarea problemelor cu care se confruntă cadrele didactice.
Au fost prezente următoarele asociaţii: Asociaţia Naţională a Profesorilor de Limba şi Literatura Română „Ioana Em. Petrescu” – ANPRO (Monica Onojescu, Luminiţa Medeşan), Asociaţia Profesorilor de Limbă Engleză din România – RATE (Monica Ralea), Asociaţia Mentorilor din România – ASMERO (Elena Gărdescu), Asociaţia Profesorilor de Istorie din România - APIR – CLIO (Maria Riţiu, Mihai Manea), Asociaţia „Lectura şi Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice” România – ALSDGC (Simona Bernat), Asociaţia Profesorilor de Franceză – ARPF (Aurelia Câmpean) şi Asociaţia Educatorilor din România – AER (Vasile Buduşan).
Din partea MEdC a participat la această întâlnire şi doamna Eugenia Popescu, director Direcţia Forrmare şi Dezvoltare Resurse Umane care poate fi contactată pentru mai multe detalii la adresa eugeniapopescu@mec.edu.ro.
Director,
Mircea MUREŞAN
</body>