Derularea procesului de invatamant in judetele afectate de inundatii - 28 septembrie 2005
COMUNICAT DE PRESĂ
Derularea procesului de învăţământ în judeţele afectate de inundaţii - 28 septembrie 2005
Ministerul Educaţiei şi Cercetării continuă să monitorizeze şi să evalueze, pe baza informărilor zilnice trimise de către Inspectoratele Şcolare Judeţene, situaţia unităţilor de învăţământ din judeţele afectate de ploile din ultimele zile, în scopul informării periodice a opiniei publice în legătură cu acest aspect.
Conform centralizării realizate astăzi, 28 septembrie, procesul de învăţământ s-a reluat în 191 de unităţi de învăţământ, existând în acest moment doar 10 şcoli din judeţele Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa şi Prahova, în care acesta încă nu se desfăşoară normal. În aceste şcoli, ca urmare a ploilor căzute pe parcursul săptămânii trecute s-au produs infiltrări ale apei prin acoperiş, au fost inundate subsolurile şi au fost avariate reţelele de curent electric, astfel că au fost afectate atât spaţiile de învăţământ, cât şi curtea şcolii sau anexele, dar nu a fost necesară însă, în toate cazurile, întreruperea cursurilor.
Astăzi, 28 septembrie 2005, cursurile sunt suspendate în numai 9 şcoli din judeţele Ialomiţa, Prahova şi Constanţa, urmare a drumurilor impracticabile care nu au permis transportul elevilor şi profesorilor către şcoli şi a faptului că într-o serie de şcoli au fost adăpostiţi sinistraţi. În şcolile în care cursurile au fost întrerupte va fi realizat un grafic pentru recuperarea acestora, cu avizul inspectoratului şcolar judeţean. De asemenea, în câteva unităţi de învăţământ din judeţele Giurgiu şi Ialomiţa frecvenţa la cursuri este redusă din cauza drumurilor improprii.
Menţionăm că directorii acestor unităţi de învăţământ au menţinut un contact permanent cu inspectoratele şcolare, autorităţile publice locale şi inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, asigurând intervenţia în vederea evacuării apelor pluviale, dezinfectării spaţiilor, igienizării şi eliminării reziduurilor şi reînceperii activităţii şcolare.
În zonele afectate, cadrele didactice sprijină demersul cadrelor medicale în vederea asigurării apei potabile în unităţile de învăţământ, a controlului surselor de apă pentru elevi, precum şi a condiţiilor de igienă în grupurile sanitare.
Director,
Mircea MUREŞAN
</body>