COMUNICAT DE PRESĂ
Întâlnirea ministrului educaţiei şi cercetării, domnul Mircea Miclea, cu organizaţiile naţionale studenţeşti
Astăzi, 20 septembrie 2005, la sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEdC) a avut loc întâlnirea dintre ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Mircea Miclea şi reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), respectiv Uniunea Studenţilor din România (USR).
Având în vedere creşterea tarifelor la utilităţi, ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Mircea Miclea, a fost de acord cu propunerea de majorare a subvenţiei oferite de MEdC pentru cazarea în cămine. În acest sens, MEdC va propune Ministerului Finanţelor Publice ca la prima rectificare bugetară sumele necesare asigurării subvenţiei cămine-cantine să fie majorate de la 600.000 ROL la 965.000 ROL. Studenţii au fost informaţi că MEdC a obţinut de la Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Energiei ca universităţile să renegocieze contractele cu furnizorii de energie electrice la cel mai mic tarif oferit consumatorilor casnici, instituţiile de învăţământ superior fiind notificate pe această temă. Totodată, MEdC va monitoriza trimestrial cuantumul regiei de cămin în funcţie de gradul de confort.
În cadrul întâlnirii de astăzi, MEdC a pus la dispozitia studenţilor copii după ordinele de plată pentru sumele acordate universităţilor în vederea efectuării de reparaţii capitale la căminele studenţeşti şi a anunţat că vor fi verificate contractele de reparaţii capitale, urmând ca responsabilii pentru întârzieri să fie penalizaţi. De asemenea, s-a stabilit ca organizaţiile naţionale studenţeşti să-şi desemneze reprezenanţii care vor particips la licitaţiile pentu reabilitarea căminelor.
Anexat vă prezentăm integral, procesul verbal al întâlnirii de astăzi.
Director,
Mircea MUREŞAN
PROCES VERBAL,
Incheiat astazi 20.09.2005, in cadrul intanlirii reprezentantilor organizatiilor studentesti nationale (ANOSR si USR) cu reprezentantii MEdC.
ANOSR nu este multumita de modalitatea de dialog cu Secretarul de Stat Dumitru Miron din MEdC. Pentru remedierea acestui fapt s-a stabilit ca dl. Director Ion Ciuca sa fie reprezentantul MEdC pentru relatia cu studentii.
MEdC propune si sustine Ministerului Finantelor alocarea sumelor necesare pentru majorarea subventiei camine-cantine de la 600.000 ROLla 965.000 ROL datorita cresterii preturilor la utilitati, o data cu prima rectificare bugetara. MEdC va intreprinde demersurile la Ministerul Finantelor pentru a gasi si alte solutii pana la rectificare.
MEdC a obtinut de la ANRE ( Agentia Nationala de Reglementare in domeniul Energiei) renegocierea la cel mai mic tarif oferit consumatorilor casnici si a informat in scris institutiile de invatamant superior privind necesitatea renegocierea contractelor de furnizare a energiei electrice.
MEdC va monitoriza trimestrial cuantumul regiei de camin in functie de gradul de confort.
S-a stabilit ca organizatiile studentesti nationale sa desemneze reprezenanti care sa participe in procesul de derulare a licitatilor pentu reabilitarea caminelor
MEdC a fixat preliminatul de buget pentru 2006 la nivelul de 5% din PIB. ANOSR sustine procentul cerut de catre MEdC. USR solicita acordarea a 6% din PIB.
MEdC a pus la dispozitia studentilor copii dupa ordinele de plata pentru sumele acordate pentru efectuarea de reparatii capitale la caminele studentesti.
Se vor verifica contractele de reparatii capitale si vor fi penalizti responsabilii pentru intarzieri. In cazul in care firmele contractante sunt cele responsabile vor fi penalizate si nu vor primi recomandare din partea MEdC pentru alte licitatii publice.
MEdC va informa organizatiile studentesti nationale cu privire la acordarea transei de 20 milioane de dolari din imprumutul BERD si BEI.
MEdC se angajeaza sa precizeze cate camine vor intra in reparatii capitale in cazul acordarii a 5% din PIB, pana pe data 6 octombrie 2005.
ANOSR propune extinderea subventiilor de transport si de camine catine si pentru studentii de la masterat si doctorat ( in contextul noii legislatii in vigoare).
Se stabileste ca la data de 6 octombrie, ora 10:00, la Sala de Consiliu a MEdC, etajul I sa aiba loc o intanlire cu reprezentantii MEdC si CNFIS pentru explicarea si revizuirea indicilor si coeficientilor calitativi pentru acordarea subventiilor si finantarilor de la Buget pentru invatamant. Orice modificare privind ora sau locul intanlirii se va comunica in timp util prin intermediul e-mailului.
Se stabileste faptul ca reprezentantii organizatiilor studentesti nationale vor nominaliza reprezentanti ce vor fi colaboratori externi pentru ARACIS.
ANOSR se angajeaza ca sa furnizeze MEdC o propunere de amendamente pentru Legea Burselor.
Se va constitui un grup de lucru pe tema legii practicii, ce va avea in componenta sa reprezentanti ai tuturor actorilor implicate in proces (MEdC, organizatii studentesti nationale, sindicate, patronate, companii si firme ofertante), ce va furniza in termen de o luna un text de lege privitor la practica studenteasca.
USR ii lanseaza invitatia d-lui ministru Mircea Miclea sa viziteze caminele studentesti din mai multe centre universitare cu ocazia deschiderii noului an universitar.
NOTA:
Prevederile prezentului proces verbal sunt mentionate in ordinea discutarii lor.
MEdC
Ministru
Mircea MICLEA
ANOSR
Presedinte,
Viorel PROTEASA
USR
Presedinte
Florentin GUST
</body>