Suspendarea masurilor de combatere a gripei aviare in scoli
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a obţinut din partea Comandamentului Antiepizootic Central, din structura căruia face parte, acceptul de ridicare, începând cu data de 31 octombrie 2005, a măsurilor de combatere a gripei aviare.
În consecinţă:
1. Concursurile şi competiţiile şcolare, de orice nivel, se pot desfăşura conform graficului iniţial, sau după caz, conform unui grafic adaptat reprogramării acestora;
2. Se pot organiza excursii şi activităţi recreative ale elevilor din toate judeţele;
3. Excursiile şcolare organizate în Delta Dunării, se suspendă, până la stingerea totală a focarelor de gripă aviară.
Pe de altă parte, activităţile de informare şi instruire a elevilor vor fi continuate.
Director
Mircea MUREŞAN
</body>