Despre instituție / Despre noi / Minister
Ministerul Educaţiei Naţionale
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucureşti
Tel. Centrală: 4056200;4056300
Relaţii cu publicul
|
Program de reintegrare scolara „A doua sansa” pentru invatamantul secundar inferior
25.10.2005
COMUNICAT DE PRESĂ Program de reintegrare şcolară „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior Ministrul educaţiei şi cercetării, prof. univ. dr. Mircea Miclea a semnat astăzi, 25 octombrie 2005, ordinul nr. 5333 privind organizarea programului „A doua şansă” în învăţământul secundar inferior. Programul are drept scop sprijinirea persoanelor cu vârsta de peste 14 ani care, din motive sociale, nu au finalizat învăţământul gimnazial, astfel încât aceştia să-şi poată completa şi finaliza educaţia de bază din cadrul învăţământului obligatoriu, precum şi pregătirea pentru obţinerea unei calificări profesionale de nivel 1, într-un anumit domeniu. În programul „A doua şansă” – învăţământ secundar inferior se pot înscrie persoane cu vârsta de peste 14 ani care au absolvit învăţământul primar. Se pot înscrie şi persoane care au parcurs o parte din clasele corespunzătoare învăţământului gimnazial (V, VI, VII), au abandonat pe parcurs şi au depăşit vârsta maximă legală pentru reînscrierea în învăţământul gimnazial, cursuri de zi. Înscrierea se face la unităţile de învăţământ care organizează programul, pe baza Dosarului de înscriere. În anul şcolar 2005-2006, programul va avea caracter experimental şi se va aplica în judeţele în care se derulează programul Phare: Acces la educaţie pentru grupurile dezavantajate. La solicitarea inspectoratelor şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate aviza funcţionarea unor clase în cadrul Programului „A doua şansă” - învăţământ secundar inferior şi în alte judeţe şi unităţi de învăţământ decât cele cuprinse în Programul Phare. Şcolarizarea în programul „A doua şansă” – învăţământ secundar inferior se desfăşoară pe durata standard de 4 ani, prin cursuri organizate săptămânal, îmbinând pregătirea în domeniul educaţiei de bază în alternanţă cu pregătirea pentru obţinerea calificării profesionale. Programul are o durată flexibilă, iar durata standard de şcolarizare se poate micşora pentru fiecare elev în parte, în funcţie de competenţele demonstrate, atât în domeniul educaţiei de bază, cât şi în cel al pregătirii profesionale. Pe baza experienţei câştigate în anul şcolar experimental, documentată prin procesul de evaluare şi monitorizare, programul va fi revizuit, astfel încât să se poată extinde la nivel naţional, începând cu anul şcolar 2006-2007. Director Mircea MUREŞAN </body>
|
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor
din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
- Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
- OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
- Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
- Concurs director CSUD - Universitatea din București
- Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii
universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
|