Program de reintegrare scolara „A doua sansa” pentru invatamantul secundar inferior
COMUNICAT DE PRESĂ
Program de reintegrare şcolară „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior
Ministrul educaţiei şi cercetării, prof. univ. dr. Mircea Miclea a semnat astăzi, 25 octombrie 2005, ordinul nr. 5333 privind organizarea programului „A doua şansă” în învăţământul secundar inferior.
Programul are drept scop sprijinirea persoanelor cu vârsta de peste 14 ani care, din motive sociale, nu au finalizat învăţământul gimnazial, astfel încât aceştia să-şi poată completa şi finaliza educaţia de bază din cadrul învăţământului obligatoriu, precum şi pregătirea pentru obţinerea unei calificări profesionale de nivel 1, într-un anumit domeniu.
În programul „A doua şansă” – învăţământ secundar inferior se pot înscrie persoane cu vârsta de peste 14 ani care au absolvit învăţământul primar. Se pot înscrie şi persoane care au parcurs o parte din clasele corespunzătoare învăţământului gimnazial (V, VI, VII), au abandonat pe parcurs şi au depăşit vârsta maximă legală pentru reînscrierea în învăţământul gimnazial, cursuri de zi. Înscrierea se face la unităţile de învăţământ care organizează programul, pe baza Dosarului de înscriere.
În anul şcolar 2005-2006, programul va avea caracter experimental şi se va aplica în judeţele în care se derulează programul Phare: Acces la educaţie pentru grupurile dezavantajate. La solicitarea inspectoratelor şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate aviza funcţionarea unor clase în cadrul Programului „A doua şansă” - învăţământ secundar inferior şi în alte judeţe şi unităţi de învăţământ decât cele cuprinse în Programul Phare.
Şcolarizarea în programul „A doua şansă” – învăţământ secundar inferior se desfăşoară pe durata standard de 4 ani, prin cursuri organizate săptămânal, îmbinând pregătirea în domeniul educaţiei de bază în alternanţă cu pregătirea pentru obţinerea calificării profesionale.
Programul are o durată flexibilă, iar durata standard de şcolarizare se poate micşora pentru fiecare elev în parte, în funcţie de competenţele demonstrate, atât în domeniul educaţiei de bază, cât şi în cel al pregătirii profesionale.
Pe baza experienţei câştigate în anul şcolar experimental, documentată prin procesul de evaluare şi monitorizare, programul va fi revizuit, astfel încât să se poată extinde la nivel naţional, începând cu anul şcolar 2006-2007.
Director
Mircea MUREŞAN
</body>