Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Raportul anual asupra starii sistemului national de invatamant
14.10.2005

COMUNICAT DE PRESĂ

Raportul anual asupra stării sistemului naţional de învăţământ

Ministrul educaţiei şi cercetării, prof. univ. dr. Mircea Miclea, a înaintat  Parlamentului, astăzi, 14 octombrie 2005, Raportul anual asupra stării sistemului naţional de învăţământ. Raportul răspunde direct unei solicitări enunţate explicit în Legea Învăţământului (titlul IV, capitolul IV, art. 105, alin. 3):
„Ministrul Educaţiei şi Cercetării înaintează Parlamentului raportul anual asupra stării sistemului naţional de învăţământ, până la data de 15 octombrie. Concomitent sunt prezentate direcţiile şi priorităţile de dezvoltare a învăţământului preuniversitar şi superior. Raportul anual se dă publicităţii.”
În contextul unei noi legislaturi, raportul are şi o importantă dimensiune politică. Acesta îşi propune evaluarea, după nouă luni, dintr-o perspectivă sistemic-obiectivă, a modului de aplicare a programului de guvernare în domeniul educaţiei. Raportul oferă, de asemenea, fundamentare pentru formularea de politici educaţionale bazate pe evidenţe statistice.
Dintre problemele cu care se confruntă sistemul naţional de învăţământ, aşa cum rezultă din acest raport, următoarele sunt cruciale:

1. Subfinanţarea cronică

Deşi media europeană a finanţării educaţiei reprezintă 5,22% din PIB, iar în cazul noilor state membre este de 5,31% din PIB, în România s-a perpetuat o finanţare de 4%. Chiar în anii în care s-a raportat alocarea unor sume de peste 4% din PIB, acest fapt se datora în realitate includerii în bugetul destinat educaţiei atât a garanţiilor nefolosite la credite externe cât şi a resurselor proprii pe care le-ar putea obţine unităţile de învăţământ şi care erau mult supraevaluate. Acest fapt a făcut ca pe exerciţiul bugetar să avem, în realitate, mereu sub 4% din PIB. Fără o finanţare la nivelul de 5% din PIB, sistemul naţional de învăţământ nu mai poate face nici un pas înainte.

2. Calitatea educaţiei

Rezultatele la testele internaţionale (PISA, TIMSS, PIRLS) arată că sistemul de învăţământ românesc este la nivel mediu sau sub media OECD. Aceste rezultate spun mult mai mult despre funcţionarea intrinsecă a sistemului decât spun rezultatele excepţionale ale olimpicilor care, în mare măsură, se datorează calităţilor personale şi nu performanţelor sistemului. În aceste condiţii, implementarea mecanismelor de asigurare a calităţii la nivel de sistem şi la nivel de instituţie devine o necesitate.
 
3. Descentralizarea sistemului de învăţământ preuniversitar

Descentralizarea începută trebuie continuată ferm, printr-o strategie coerentă. Toate deciziile importante privind personalul şi execuţia bugetară trebuie să ajungă la nivelul şcolii şi apoi la cel al consiliului local. Este principala cale de raţionalizare a reţelei şcolare (care a ajuns în mediul rural la un raport de 10 elevi/profesor) şi de reducere a costurilor.

Raportul face pentru prima dată în România o analiză detaliată pe baza unui sistem naţional de indicatori ai educaţiei, elaborat în conformitate cu sistemele internaţionale (OECD, EUROSTAT): „E timpul să ne vedem pe noi înşine prin aceeaşi indicatori prin care ne văd alţii pe noi şi ne compară, în sistemul internaţional”.
Implementarea cu succes a măsurilor şi a planurilor de acţiune care decurg din acest raport implică două condiţii: susţinere politică şi susţinere financiară.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, prof. univ. dr. Mircea Miclea, precizează:
„Rămâne să decidem dacă avem maturitatea investirii în educaţie, aşa cum o fac toate ţările europene sau dacă ne vom pune speranţele în geniul olimpicilor sau în apostolatul profesorilor, plătind mai târziu costurile imense ale unei astfel de decizii”.
Ministrul educaţiei înţelege să-şi îndeplinească toate obligaţiile care îi revin până la numirea noului ministru.

Director
Mircea MUREŞAN
</body>


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult