Raportul anual asupra starii sistemului national de invatamant



COMUNICAT DE PRESĂ

Raportul anual asupra stării sistemului naţional de învăţământ

Ministrul educaţiei şi cercetării, prof. univ. dr. Mircea Miclea, a înaintat  Parlamentului, astăzi, 14 octombrie 2005, Raportul anual asupra stării sistemului naţional de învăţământ. Raportul răspunde direct unei solicitări enunţate explicit în Legea Învăţământului (titlul IV, capitolul IV, art. 105, alin. 3):
„Ministrul Educaţiei şi Cercetării înaintează Parlamentului raportul anual asupra stării sistemului naţional de învăţământ, până la data de 15 octombrie. Concomitent sunt prezentate direcţiile şi priorităţile de dezvoltare a învăţământului preuniversitar şi superior. Raportul anual se dă publicităţii.”
În contextul unei noi legislaturi, raportul are şi o importantă dimensiune politică. Acesta îşi propune evaluarea, după nouă luni, dintr-o perspectivă sistemic-obiectivă, a modului de aplicare a programului de guvernare în domeniul educaţiei. Raportul oferă, de asemenea, fundamentare pentru formularea de politici educaţionale bazate pe evidenţe statistice.
Dintre problemele cu care se confruntă sistemul naţional de învăţământ, aşa cum rezultă din acest raport, următoarele sunt cruciale:

1. Subfinanţarea cronică

Deşi media europeană a finanţării educaţiei reprezintă 5,22% din PIB, iar în cazul noilor state membre este de 5,31% din PIB, în România s-a perpetuat o finanţare de 4%. Chiar în anii în care s-a raportat alocarea unor sume de peste 4% din PIB, acest fapt se datora în realitate includerii în bugetul destinat educaţiei atât a garanţiilor nefolosite la credite externe cât şi a resurselor proprii pe care le-ar putea obţine unităţile de învăţământ şi care erau mult supraevaluate. Acest fapt a făcut ca pe exerciţiul bugetar să avem, în realitate, mereu sub 4% din PIB. Fără o finanţare la nivelul de 5% din PIB, sistemul naţional de învăţământ nu mai poate face nici un pas înainte.

2. Calitatea educaţiei

Rezultatele la testele internaţionale (PISA, TIMSS, PIRLS) arată că sistemul de învăţământ românesc este la nivel mediu sau sub media OECD. Aceste rezultate spun mult mai mult despre funcţionarea intrinsecă a sistemului decât spun rezultatele excepţionale ale olimpicilor care, în mare măsură, se datorează calităţilor personale şi nu performanţelor sistemului. În aceste condiţii, implementarea mecanismelor de asigurare a calităţii la nivel de sistem şi la nivel de instituţie devine o necesitate.
 
3. Descentralizarea sistemului de învăţământ preuniversitar

Descentralizarea începută trebuie continuată ferm, printr-o strategie coerentă. Toate deciziile importante privind personalul şi execuţia bugetară trebuie să ajungă la nivelul şcolii şi apoi la cel al consiliului local. Este principala cale de raţionalizare a reţelei şcolare (care a ajuns în mediul rural la un raport de 10 elevi/profesor) şi de reducere a costurilor.

Raportul face pentru prima dată în România o analiză detaliată pe baza unui sistem naţional de indicatori ai educaţiei, elaborat în conformitate cu sistemele internaţionale (OECD, EUROSTAT): „E timpul să ne vedem pe noi înşine prin aceeaşi indicatori prin care ne văd alţii pe noi şi ne compară, în sistemul internaţional”.
Implementarea cu succes a măsurilor şi a planurilor de acţiune care decurg din acest raport implică două condiţii: susţinere politică şi susţinere financiară.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, prof. univ. dr. Mircea Miclea, precizează:
„Rămâne să decidem dacă avem maturitatea investirii în educaţie, aşa cum o fac toate ţările europene sau dacă ne vom pune speranţele în geniul olimpicilor sau în apostolatul profesorilor, plătind mai târziu costurile imense ale unei astfel de decizii”.
Ministrul educaţiei înţelege să-şi îndeplinească toate obligaţiile care îi revin până la numirea noului ministru.

Director
Mircea MUREŞAN
</body>