„Memoria Holocaustului”
COMUNICAT DE PRESĂ
„Memoria Holocaustului”
Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti organizează luni, 10 octombrie 2005, ora 13.00, la Palatul Naţional al Copiilor (sala „Europa”) simpozionul „Memoria Holocaustului”, manifestare inclusă în cadrul Anului European al Cetăţeniei prin Educaţie – 2005.
La eveniment vor participa reprezentanţi ai Ambasadei statului Israel, secretarii de stat în MEdC, doamna Paloma Cecilia Petrescu şi domnul Kötő József, directorul Biroului de Informare al Consiliului Europei la Bucureşti, doamna Mariana Niţelea, directorul Institutului Naţional pentru studiul Holocaustului, gen. dr. Mihai Ionescu, membrii ai Asociaţiei Evreilor din România – victime ale Holocaustului (Oliver Lustig, Liviu Beris, Otto Adler), profesori şi elevi din şcolile în care se desfăşoară Programul Naţional pentru studiul Holocaustului.
Programul manifestării cuprinde:
1. Inaugurarea activităţilor prilejuite de comemorarea Holocaustului evreilor români
2. Semnificaţia studierii Holocaustului în cadrul Anului European al Cetăţeniei prin Educaţie
3. Inaugurarea expoziţiei documentare dedicate comemorării Holocaustului evreilor români
4. Lansarea oficială a filmului „Holocaustul uitat”, realizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Asociaţia Evreilor din România – victime ale Holocaustului
5. Lecţie deschisă „In memoriam” susţinută de elevii clasei a VIII-a B de la Şcoala nr. 133 (sector 4).
Director
Mircea MUREŞAN
</body>