Ministerul Educatiei si Cercetarii sprijina campania „Cartea noastra româneasca cea de toate zilele”
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministerul Educaţiei şi Cercetării sprijină campania „Cartea noastră românească cea de toate zilele”
Asociaţia Eastern European International Help din Bucureşti, având ca parteneri principali Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, desfăşoară în perioada 9 noiembrie - 15 decembrie 2005 campania naţională „Cartea noastră românească cea de toate zilele”.
Scopul campaniei este colectarea de manuale şcolare, cărţi în limba română şi rechizite şcolare în folosul şcolilor cu predare în limba română din Transnistria. Totodată, organizatorii doresc sensibilizarea opiniei publice din România, la nivel central şi local, pentru a sprijini colectarea de manuale, cărţi în limba română şi rechizite şcolare pentru şcolile cu predare în limba română, care folosesc scrierea cu alfabetul latin din Transnistria.
Cei care doresc să susţină această campanie pot trimite manuale, cărţi în limba română sau rechizite şcolare la una dintre următoarele adrese: Eastern European International Help, C.P 1-587, 014700 Bucureşti şi Depozitul de Carte Şcolară al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, str. Codrescu nr. 6 Iaşi, judeţul Iaşi. Iniţiativa Asociaţiei Eastern European International Help se bucură şi de susţinerea Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la următoarele persoane de contact:
Ministerul Educaţiei şi Cercetării: inspector general Mihai Ungureanu (tel.; 0726/348.551)
Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi: inspector Nicolae Avasâlceai (tel.: 0742/930.213)
Eastern European International Help: Gheorghiţă Spătaru, preşedinte, tel.: o721/681.214
Director
Mircea MUREŞAN
</body>