Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Vizita Ministrului Educaţiei şi Cercetării la Iaşi
24.01.2006

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, domnul Mihail Hărdău, a participat marţi, 24 ianuarie 2006, la ceremoniile organizate la Iaşi cu ocazia Zilei Unirii.

După încheierea manifestărilor, ministrul a vizitat mai multe şcoli cuprinse în programele de reabilitare ale MEdC şi a participat la o serie de discuţii cu autorităţile locale şi judeţene. Pe agenda ministrului educaţiei şi cercetării este prevăzută în cursul acestei zile şi o întâlnire cu reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie, ai Universităţii „Petre Andrei” şi ai Universităţii Tehnice Iaşi.

Participarea la manifestările de la Iaşi încheie o serie de vizite efectuate, începând de vineri, 21 ianuarie 2006, în mai multe judeţe ale ţării. Astfel, ministrul Mihail Hărdău s-a întâlnit, la sfârşitul săptămânii, la Sibiu, cu şefii tuturor Inspectoratelor Şcolare Judeţene din ţară, cărora le-a prezentat direcţiile strategice ale MEdC pentru anul 2006, cu accent pe proiectele şi programele cu finanţare internă şi externă.

Anul 2006 va fi un an al proiectelor, un an hotărâtor, pentru că va arăta, înainte de integrarea în Uniunea Europeană, capacitatea noastră de a atrage fonduri pe baza proiectelor. Învăţământul românesc are nevoie de acest lucru, are nevoie de banii alocaţi de Guvern, dar trebuie să dovedim că avem capacitatea de a-i obţine”, a afirmat Mihail Hărdău.

Ministrul le-a cerut inspectorilor şcolari generali să colaboreze mai strâns cu autorităţile locale, cu sindicatele, cu părinţii şi elevii, precum şi să viziteze şcolile din judeţele pe care le reprezintă „pentru că numai aşa vor putea cunoaşte realitatea de pe teren, nu cea văzută din birou”, iar strategia MEdC este centrată, conform principiului descentralizării, pe elev şi unitatea şcolară.

Ministrul Mihail Hărdău le-a mai cerut inspectorilor să prezinte, în termen de două săptămâni, bilanţul pe anul 2005 al instituţiilor pe care le conduc şi strategiile proprii pe anul 2006, precum şi să elimine „structurile de familie” din sistemele pe care le coordonează.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării s-a întâlnit şi cu prefectul judeţului Sibiu, Ion Ariton, şi cu primarul municipiului Sibiu, Klaus Johannis, cu care a discutat probleme legate de învăţământul sibian, dar şi de implicarea MedC în proiectul „Sibiu, capitală culturală europeană 2007”.

În cadrul aceleiaşi deplasări, ministrul Mihail Hărdău, a vizitat mai multe şcoli din judeţele Sibiu, Alba, Suceava şi Iaşi şi s-a întâlnit cu autorităţile locale şi judeţene, precum şi cu reprezentanţi ai învăţământului preuniversitar şi superior.

Am vrut să văd personal cum se derulează lucrările de reabilitare şi dotare a unităţilor de învăţământ din aceste judeţe. Nu am căutat să vizitez şcolile de vârf, ci şcolile care au probleme, pentru a vedea unde şi cum putem ajuta”, a precizat Mihail Hărdău.

Vizita în judeţele Sibiu, Alba, Suceava şi Iaşi reprezintă începutul unei campanii de promovare a direcţiilor strategice ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru anul 2006.



Purtător de cuvânt,

Mircea MUREŞAN

e-mail: mircea.muresan@mec.edu.ro



< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult