Relatii de colaborare in domeniul invatamantului intre Romania si Iordania




Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihail Hărdău, s-a întâlnit marţi, 7 martie 2006, cu ambasadorul Regatului Iordaniei la Bucureşti, Excelenţa Sa Mazen A. Khair (vezi foto).

Discuţiile au vizat relaţiile de colaborare in domeniul învăţământului dintre România şi Iordania, cu precădere cele referitoare la schimburile de studenţi şi la programele comune de cercetare.
„Dorim să realizăm o extindere a acestor relaţii, în aşa fel încât să avem mai mulţi studenţi români care să înveţe limba arabă în Iordania, dar şi să creăm centre de cercetare ştiinţifică”, a afirmat ES Mazen A. Khair.
Ministrul Mihail Hărdău s-a declarat deschis propunerii formulate de ambasadorul Regatului Iordaniei la Bucureşti, afirmând că va analiza, împreună cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării, posibilităţile concrete de aplicare a acesteia.

Director,
Mircea MUREŞAN