Legea pentru asigurarea calităţii în educaţie a fost aprobată de Senat
22.03.2006
Astăzi 22 martie 2006, Senatul României a votat pe articole Legea pentru asigurarea calităţii în educaţie. Votul final asupra acestei legi de maximă importanţă pentru învăţământul românesc este programat luni, 27 martie.
„Adoptarea Legii calităţii reprezintă un pas decisiv pe drumul reformei în învăţământ. Înseamnă introducerea unor criterii clare de performanţă, a evaluării instituţiilor de învăţământ şi a impunerii calităţii ca principiu guvernant în învăţământul românesc. Legea calităţii este, probabil, cel mai important act normativ după Legea învăţământului. Este condiţia de bază în ceea ce priveşte accesul României în Spaţiul European al Învăţământului", a afirmat ministrul Mihail Hărdău.
Acesta şi-a exprimat speranţa că Legea calităţii îşi va produce efectele cât mai curând, astfel încât prima evaluare oficială a instituţiilor de învăţământ să poată fi începută până la debutul următorului an şcolar, respectiv universitar.
Reamintim faptul că în luna decembrie a anului trecut, Legea privind asigurarea calităţii a fost retrimisă Parlamentului de către Preşedintele Traian Băsescu, după ce aceasta nu a trecut de plenul Senatului.
Legea calităţii face parte, alături de proiectele privind descentralizarea învăţământului preuniversitar, realizarea campusurilor şcolare, informatizarea şcolilor, educaţia timpurie, formarea continuă etc., din pachetul de reformă a învăţământului propus de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Director,
Mircea MUREŞAN