Indemnizaţiile acordate cadrelor didactice care vor participa la examenele naţionale din această vară au fost majorate
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihail Hărdău, a decis majorarea substanţială a indemnizaţiilor acordate cadrelor didactice care vor participa la examenele naţionale din această vară (Teste Naţionale şi Bacalaureat). Majorările vizează tot personalul didactic implicat în acest proces: componenţii comisiilor de examinare/evaluare, supraveghetori, informaticieni, examinatori probe orale şi scrise şi traducători.
„Consider că sumele primite în anii anteriori de profesorii care au participat la desfăşurarea în bune condiţii a examenelor naţionale nu reprezintă o compensaţie reală pentru munca depusă", şi-a motivat ministrul Mihail Hărdău decizia.
Astfel, preşedinţii centrelor de testare şi evaluare la Testele Naţionale vor primi 500 RON, membrii şi secretarii - 400 RON/persoană, supraveghetorii - 40 RON/zi, iar profesorii evaluatori - 3,75 RON/lucrare. Informaticienii care vor activa în centrele de examen vor primi 1 leu/candidat, iar cei din centrele de evaluare 0,4 RON / candidat.
În cazul examenului de Bacalaureat, preşedinţii centrelor de examen cu până la 400 de candidaţi vor încasa 700 RON, cei cu peste 400 de candidaţi - 1200 RON, vicepreşedinţii - 600 RON / persoană, secretarii şi membrii - 425 RON/persoană, iar informaticienii 1,2 RON / candidat.
În cazul centrelor de evaluare situaţia se prezintă astfel: preşedinte - 500 RON/persoană, vicepreşedinte şi secretar - 450 RON/persoană, informatician - 0,5 RON / candidat, examinator probe orale - 3 RON / candidat, examinator probe scrise 5 RON / lucrare, supraveghetori - 45 RON / zi şi traducători - 50 RON / probă.
Potrivit articolelor 42, 43 şi 44 din Statutul personalului didactic, activitatea personalului didactic cuprinde activităţi didactice (predare-învăţare, evaluare, instruire practică), precum şi activităţi complementare, într-un total de 40 de ore pe săptămână (de la 16 la 24 ore pentru predare şi 16 ore pentru activităţi complementare). Atât activităţile didactice directe, cât şi cele complementare sunt apreciate ca fiind de mare importanţă, activitatea fiecărui cadru didactic în comisiile de examen fiind deopotrivă esenţială.
Director,
Mircea MUREŞAN