Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Noutăţi privind conferirea titlului de profesor universitar, conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul I şi II
11.04.2006

Ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Mihail Hărdău, a aprobat ordinul de completare a ordinelor cu numărul 5098, 5099, 5100, 5101 din 3 octombrie 2005 pentru aprobarea sistemelor de evaluare privind conferirea titlului de profesor universitar, conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul I şi II.

Acest ordin este rezultatul semnalelor venite de la universităţi şi al consultărilor şi propunerilor venite din partea comisiilor de specialitate ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.

Astfel, pentru evaluarea activităţii de cercetare şi a contribuţiei ştiinţifice în vederea conferirii titlului de profesor sau conferenţiar universitar, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a propus şi standarde noi, echivalente, pentru toate cele 14 domenii fundamentale (potrivit HG 88/2005). Spre exemplu, pentru domeniul „Ştiinţe umaniste" standardele minime pentru conferirea titlului de profesor universitar sunt:
- Un grant internaţional se echivalează cu un grant/contract de cercetare la nivel naţional, obţinut prin competiţie, în calitate de director de proiect.
- Un articol cotat ISI se echivalează cu patru articole în reviste naţionale recunoscute în domeniu.
- Citarea într-o bază de date internaţională se echivalează cu trei articole în reviste naţionale recunoscute în domeniu.

În ceea ce priveşte contribuţia ştiinţifică pentru conferirea titlului de cercetător ştiinţific gradul I, valoarea la dezvoltarea cunoaşterii în domeniu, cu referire distinctă la realizările din ultimii 5 ani, se evaluează prin:

a) articole/studii publicate în reviste de specialitate de circulaţie internaţională recunoscute (reviste cotate ISI sau indexate în baze de date internaţionale specifice domeniului, care fac un proces de selecţie a revistelor pe baza unor criterii de performanţă) şi în reviste din ţară recunoscute de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS);

b) cărţi (autor, coautor, editor) şi capitole în cărţi de specialitate publicate în edituri recunoscute;

c) studii publicate în volumele unor manifestări ştiinţifice internaţionale recunoscute (cu ISSN sau ISBN);

d) brevete de invenţie. În cazul candidaţilor din domeniile arte şi cultură fizică şi sport, lucrările publicate se pot referi la creaţii artistice/performanţe sportive, inclusiv cele proprii.

Standardul minim presupune:

a) 7 - 9 articole/studii/brevete de invenţie, după caz, realizate în ultimii 5 ani în calitate de autor sau coautor, prezentate în copie. Din cele 7 - 9 articole/studii/brevete de invenţie, cel puţin 4 trebuie să fie cotate ISI (de exemplu, articole, studii prezentate la conferinţe etc.) sau indexate în baze de date internaţionale de referinţă pentru domeniu;

b) două cărţi de specialitate ca prim/unic autor.

Valoarea contribuţiilor la dezvoltarea cunoaşterii în domeniu, cu referire distinctă la realizările din ultimii 5 ani, pentru conferirea titlului de cercetător ştiinţific gradul II va fi evaluată prin:

a) articole/studii publicate în reviste de specialitate de circulaţie internaţională recunoscute (reviste cotate ISI sau indexate în baze de date internaţionale specifice domeniului, care fac un proces de selecţie a revistelor pe baza unor criterii de performanţă) şi în reviste din ţară recunoscute de CNCSIS;

b) cărţi (autor, coautor, editor) şi capitole în cărţi de specialitate publicate în edituri recunoscute;

c) studii publicate în volumele unor manifestări ştiinţifice internaţionale recunoscute (cu ISSN sau ISBN);

d) brevete de invenţie. În cazul candidaţilor din domeniile arte şi cultură fizică şi sport, lucrările publicate se pot referi la creaţii artistice/performanţe sportive, inclusiv la cele proprii.

Standardul minim presupune:

a) 4 - 6 articole/studii/brevete de invenţie, după caz, realizate în ultimii 5 ani în calitate de autor sau coautor, prezentate în copie. Din cele 4 - 6 articole/studii/brevete de invenţie cel puţin două trebuie să fie cotate ISI (de exemplu articole, studii prezentate la conferinţe etc.) sau indexate în baze de date internaţionale de referinţă pentru domeniu;

b) un volum publicat pe baza tezei de doctorat, în ultimii 5 ani.

 

Director,

Mircea MUREŞAN


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult