Videoconferinţa cu inspectorii şcolari generali


13.04.2006

Inspectoratelor şcolare judeţene li s-a transmis că trebuie să supravegheze înscrierea elevilor pentru susţinerea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau de limbă modernă pentru care, în acest an, candidaţii se înscriu direct cu fişa eliberată de unitatea şcolară la care aceştia au absolvit cursurile gimnaziale. Reamintim că MEdC a hotărât ca aceste probe să se desfăşoare în perioada 5 - 7 mai 2006 astfel încât elevii să se poată pregăti mai bine, într-o perioadă mai îndepărtată de testele naţionale. Totodată, organizarea probelor se realizaează mai bine, în afara perioadei examenelor naţionale.
În timpul videoconferinţei, Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, doamna Paloma Petrescu, a răspuns solicitărilor sosite din partea inspectorilor şi a oferit răspunsuri problemelor de la nivel local. Reprezentanţii MEdC au amintit, de asemenea, inspectorilor ca până la data de 15 aprilie să finalizeze centralizarea informaţiilor despre bacalaureat, titularizare şi admitere necesare pentru Baza Naţională de Date a Educaţiei (BDNE).  Aplicaţia informatică BDNE gestionează colectarea informaţiilor referitoare atât la performanţele şcolare şi extra-curriculare, cât şi a celor ce ţin de organizarea şi administrarea şcolilor.
Totodată până la 1 mai, inspectoratele şcolare judeţe trebuie să tipărească toate broşurile despre admiterea în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2006-2007.

Director,
Mircea MUREŞAN