![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Învăţământ preuniversitar | Învăţământ superior | Învăţământ minorităţi | Cercetare | Resurse umane | Recunoastere diplome si vizare | Relații Internationale si Europene |
Despre instituție / Despre noi / Minister
Informații de interes public
Navigare rapidă
Contact
Ministerul Educaţiei Naţionale Str. Gen. Berthelot 28-30 Sector 1, 010168, Bucureşti Tel. Centrală: 4056200;4056300 Relaţii cu publicul |
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
![]() Vizita ministrului Educaţiei şi Cercetării, Mihail Hărdău, în judeţul Călăraşi
27.04.2006
Ministrul a verificat modul în care Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi şi conducerile şcolilor s-au implicat în sprijinirea elevilor afectaţi de inundaţii: pregătirea internatului Grupului Şcolar „Nicolae Bălcescu" din Olteniţa pentru cazarea elevilor rămaşi fără locuinţe şi colectarea fondurilor pentru procurarea de alimente şi îmbrăcăminte. Mihail Hărdău s-a deplasat în comunele Spanţov şi Chiselet, unde au fost înfiinţate tabere pentru sinistraţi în care sunt cazaţi peste 100 de elevi din localităţile Spanţov, Chiselet şi Mănăstirea. La Şcoala din Chiselet cursurile au fost suspendate, întrucât în clădire sunt cazaţi 250 de soldaţi care lucrează la întreţinerea digurilor de apărare. Pentru a veni în sprijinul sinistraţilor, ministrul Mihail Hărdău a solicitat conducerilor Inspectoratelor Şcolare din judeţele afectate de inundaţii o situaţie cât mai exactă a elevilor afectaţi, urmând ca aceştia să primească ajutoare (haine, rechizite, pături) din partea MEdC. „Vrem să-i ajutăm pe cei loviţi de ape. Încercăm să mobilizăm profesorii şi elevii din toată ţara pentru a-i ajuta pe cei care au acum nevoie de noi. Deja am lansat un apel către toate inspectoratele şcolare şi către universităţi să ne sprijine în această campanie de solidaritate socială", a declarat ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihail Hărdău. Reamintim faptul că pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice şi elevilor din judeţele afectate de revărsările Dunării, conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării a declanşat o campanie de strângere de fonduri şi a pus la dispoziţia celor interesaţi contul în lei cu numărul RO97RNCB0080005630300028, deschis la Banca Comercială Română, sucursala Doamnei. Până în prezent, în acest cont s-au strâns 1,37 miliarde de lei. Director, Mircea MUREŞAN
|
Utile
Ultimele documente
|