Cursul „Inspector European 2007” pentru personalul cu funcţii de conducere şi îndrumare din sistemul educaţional




În perioada 25 - 27.05.2006, Ministerul Educaţiei şi Cercetării derulează, în colaborare cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi Microsoft România, primul stagiu al cursului „Inspector European 2007", destinat personalului cu funcţii de conducere şi îndrumare din sistem: inspectori generali, inspectori generali adjuncţi, directori de Case ale Corpului Didactic, inspectori generali şi consilieri de formare din minister, reprezentanţi ai federaţiilor sindicale recunoscute la nivel de ramură.
Tematicile propuse, axate pe problemele actuale ale sistemului de învăţământ, precum şi pe cele ale managementului educaţional, vor fi dezbătute în 270 ore (100 de ore în sistem de predare şi 170 ore în sistem electronic), în două stagii (Târgovişte şi Miercurea Ciuc). Cursanţii vor afla şi ce înseamnă noţiunea de leader educaţional al secolul XXI, iar programul Microsoft „Parteneri pentru Educaţie", oferă studii de caz despre provocările educaţiei moderne. Procesul educaţional utilizează deja, în întreaga lume, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), indiferent de materia predată atât în sala de clasă, cât şi dincolo de ea şi facilitează comunicarea prin e-mail, instant messaging sau sms, găsirea de resurse de studiu pe Internet. Acest proces este fascinant şi atractiv ajutând întreaga comunitate educaţională să se integreze în societatea bazată pe cunoaştere şi în ancorarea practică în realitate. Cursul se va finaliza cu o lucrare de proiect.

Director,
Mircea MUREŞAN