Avertismente la adresa inspectorilor şcolari generali




Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihail Hărdău, i-a avertizat sâmbătă, 27 mai 2006, pe inspectorii şcolari generali reuniţi la Târgovişte, la cursurile din cadrul Programului Naţional de Formare Managerială „Inspector European 2007", că MEdC nu va mai suporta costurile proceselor pierdute în urma destituirilor din sistem.
„Cei vinovaţi de aceste destituiri, de procese şi, mai ales de pierderea lor, trebuie să suporte cheltuielile. Am constatat că în aceste procese, cel mai mare perdant este statul român, iar eu nu sunt de acord să risipim banii Ministerului pe cheltuieli de judecată doar pentru că unii conducători de inspectorate nu analizează suficient dosarele înainte de a lua o decizie. În plus, nu sunt de acord să înlocuim soţiile altora cu soţiile noastre. Numirile trebuie făcute exclusiv pe bază de competenţă, pentru că altfel tot noi suntem cei care pierdem. Şcoala aparţine tuturor, iar copiii nu au culoare politică", a afirmat ministrul Mihail Hărdău.
În cadrul aceleiaşi întâlniri, ministrul a reclamat gestionarea defectuoasă a unor probleme din judeţe, afirmând că „nu este normal ca oamenii să fie purtaţi sute de kilometri pentru a veni la Minister să caute rezolvarea problemelor care ţin de competenţa inspectoratelor judeţene". În acelaşi context, Mihail Hărdău le-a recomandat inspectorilor şcolari generali să îşi angajeze sau să delege o persoană care să se ocupe de sesizări, afirmând că această persoană nu trebuie în nici un caz să fie consilierul juridic „cu care oamenii se întâlnesc pe holurile tribunalelor".
Ministrul le-a mai cerut inspectorilor şcolari generali să manifeste o atenţie deosebită faţă de rapoartele trimise Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu privire la pagubele produse de inundaţii sau alunecări de teren şi să se implice în asigurarea condiţiilor optime de distribuire a alimentelor pentru elevi.
Luaţi măsuri imediate pentru ca elevii să primească alimentele în aşa fel încât să nu mai apară cazuri de îmbolnăviri din cauză că s-a stricat laptele sau alte scuze de acest gen", a mai afirmat Mihail Hărdău, subliniind că specialiştii Ministerului lucrează la elaborarea unei noi propuneri de contract de management, care să prevadă posibilitatea clară a MEdC de a-i trage la răspundere pe inspectorii şcolari generali, reamintindu-le acestora că sunt încă în perioada de probă.

Director,
Mircea MUREŞAN